Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2022.
Suma autorizată la plată este în valoare de 1.337.560,46 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul MADR, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.