Unde nu-i cap, vai de irigaţii!

Unde nu-i cap, vai de irigaţii!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sechestru pe sistemele de irigaţii ale OUAI Vameş pentru neplata datoriilor la bugetul de stat * Organizaţia are datorii de 140.000 lei, bunurile acesteia fiind scoase la vânzare la 204.000 lei, la jumătate de preţ faţă de estimările iniţiale *  OUAI Vameş a promis că-şi va plăti datoriile, dar nu s-a ţinut de cuvânt * „Merge şi aşa” - o idee care riscă să lase mii de hectare vulnerabile în faţa secetei *

Incredibil, dar adevărat, Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Vameş nu a schiţat nici măcar un gest de apărare deşi, din cauza neplăţii unor „datorii istorice” la bugetul public, instalaţiile de irigaţii riscă să ajungă pe mâini străine.

Mai exact, pe 7 octombrie, DGFP Galaţi va scoate la vânzare prin licitaţie publică bunurile aparţinând OUAI Vameş, cu sediul social la Şendreni, în vederea recuperării unor datorii la bugetul de stat de 140.000 lei. În fapt este vorba de întregul sistem de irigaţii de la Piscu, menit să asigure protecţia împotriva secetei într-o zonă în care procesul de deşertificare este extrem de puternic.

Trebuie spus că organizaţia în cauză nu este pentru prima dată cu „sabia” Fiscului deasupra capului. Bunurile OUAI Vameş au fost scoase pentru prima dată la vânzare prin licitaţie publică încă din septembrie 2008, alături de bunurile OUAI Şendreni şi OUAI Braniştea.

Dar, dacă organizaţiile din urmă au înţeles că datoriile la bugetul de stat trebuie plătite, cei de la OUAI Vameş s-au dovedit mai căpoşi. Ei au promis de fiecare dată că-şi vor plăti datoriile, dar banii au întârziat să vină.

Licitaţii succesive

Preţul de pornire al licitaţiei organizate de DGFP Galaţi (sesiunea a II-a, licitaţia a II-a!) este de 204.265 lei, în condiţiile în care la începutul serie de licitaţii preţul de pornire a fost de 408.530 lei.

„Preţul a scăzut în funcţie de etapele de organizare a licitaţiilor. Până în prezent au fost persoane care s-au arătat interesate de achiziţionarea acestor sisteme de irigaţii, dar a lipsit o ofertă concretă”.

„Trebuie precizat că sistemele de irigaţii ale OUAI Vameş se vând integral, şi nu pe componente”, ne-a declarat George I.Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.

Punctul forte al bunurilor scoase la licitaţie este reţeaua de conducte cu o lungime de aproape 23 kilometri, scoasă acum la vânzare cu 182.785 lei.

Pe lista publicată de DGFP Galaţi se mai află însă şi alte bunuri deloc de neglijat, cum ar fi o clădire SPP, la 5.998 lei, o gamă întreagă de electropompe, cu valori între 248 lei şi 553 lei, hidrofoare – 3.672 lei, aparataj electric – 1.320 lei.

OUAI Vameş s-a trezit inclusiv cu suportul de antenă scos la licitaţie (145 lei), pentru a nu mai pune la socoteală şi… grupul sanitar, scos la vânzare cu 195 lei.

Datorii pe vorbe goale

Dacă la primele licitaţii care „atacau” OUAI-urile gălăţene o reacţie energică a venit din partea Direcţiei pentru Agricultură pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, în cazul OUAI Vameş se pare că nu prea mai sunt multe de făcut.

„Mai mult decât am făcut până acum, de a interveni la nivel interministerial pentru a prelungi nişte termene, de a discuta cu membrii acestui OUAI şi de a le explica faptul că datoriile trebuie plătite, nu putem să facem”.

„În cazul OUAI Şendreni şi OUAI Braniştea lucrurile au fost bine înţelese, oamenii şi-au plătit datoriile şi au scăpat de executarea silită. În cazul OUAI Vameş, ei au promis că îşi vor plăti în acest an datoriile, dar nu s-au ţinut de cuvânt”.

„Pur şi simplu, ei consideră că merge şi aşa, nerealizând că o asemenea poveste nu poate ţine la nesfârşit. Şi iată cum statul le-a dat în gestiune aceste bunuri după ce a băgat bani în reabilitarea acestor sisteme, pentru ca acum să fie pe punctul de a le pierde pe motiv că nu şi-au achitat datoriile la bugetul de stat”.

„Aceste instalaţii, la un moment dat, se vor vinde, iar ei vor veni din nou să se plângă de faptul că îi costă foarte mult sau că nu au cu ce să-şi ude culturile”, ne-a declarat Violeta Nanu, director executiv al DADR Galaţi.

Şi iată cum indiferenţa sau pur şi simplu o mentalitate păguboasă riscă să lase mii de hectare de teren pe uscat, la propriu. Asta în condiţiile în care OUAI Vameş deserveşte o zonă în care procesul de deşertificare devine tot mai ameninţător. Dar, ce să-i faci, unde nu-i cap, vai de irigaţii.

Citit 857 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.