Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
Motto:
"de plânsul cui ajung cariatide?!/ pe ţeava puştii gloanţele se sting,
iar în cutii poştale ruginite/ perfect se surpă ultimul paing"
(Iolanda Cremene)
(!) în colţul cu paingi, singurătatea
s-a sinucis prin spânzurare –
nici măcar singurătate nu mai am, nu mai are (!)
(!) uite-aşa atârnă cu limba scoasă
la beţivii tembeli şi înjurători –
nu cred că există singurătate de mai multe ori (!)
(!) nu am ce să mai văd, ce să mai înving
şi ce să mai învingi –
colţul nostru-i blestemat să rămână fără paingi (!)
(!) a fost frumos, a fost foarte frumos,
dar a trecut un glonţ
şi a pus – în locul singurătăţii – o floare de colţ (!)