Patronatul ArcelorMittal Galați, iritat de îmbrânceala dintre sindicalişti
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Patronatul ArcelorMittal Galați, iritat de îmbrânceala dintre sindicalişti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiecare dintre cele trei federaţii sindicale participante la negocierile salariale din combinatul ArcelorMittal Galaţi va avea un singur vorbitor, iar patronatul va părăsi sala de şedinţe dacă tratativele vor mai fi tulburate de incidente similare celui de miercuri, au convenit, joi, părţile. Amintim că Gheorghe Tiber, de la Solidaritatea Virgil Săhleanu, a ascuns în pantaloni procesul-verbal al şedinţei de miercuri, după ce Gheorghe Bezman, de la FSS Metarom, ar fi încercat să i-l ia cu forţa.

Patronatul şi sindicaliştii au negociat, joi, clauzele referitoare la ajutoarele sociale şi la concediul de odihnă. Noutatea este că, în 2012, salariaţii nu mai pierd cele trei zile libere de care beneficiază la evenimente importante (căsătorie, botezul unui copil sau decesul unei rude), dacă acele zile se suprapun cu concediul de odihnă.

Negociatorii se vor reuni la masa tratativelor pe 28 decembrie. Ei mai au de parcurs 5 dintre cele 133 de articole ale Contractului Colectiv de Muncă al unităţii şi două dintre anexele acestuia, între care cea referitoare la salarii.

Citit 4791 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2011 23:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.