Clădirile incendiate din centrul Atenei şi zecile de mii de manifestanţi ieşiţi în stradă împotriva noului plan de austeritate impus Greciei în schimbul unui nou ajutor financiar sunt o dovadă că de la votul în Parlament la punerea în practică a măsurilor adoptate este cale lungă. De altfel, nici votul în Parlament nu a fost unul uşor. Pentru prima dată în istoria recentă a Greciei, 20 de parlamentari ai socialiştilor şi 21 din partea conservatorilor au fost excluşi din grupurile lor pentru că nu au votat planul de care ţine viitorul ţării.
De altfel, dacă luna viitoare nu ar fi fost scadenţa pentru datorii de 14 miliarde de euro, probabil că „dezbaterile” politice ar fi continuat şi în ziua de astăzi… Bruxelles-ul s-a grăbit să transmită mesajul său de felicitare către „clasa politică elenă responsabilă”, dar se îmbată cu apă rece dacă îşi imaginează că s-a câştigat mai mult decât un răgaz. Desigur, pentru ca noul ajutor de 130 de miliarde de euro să intre în conturile Greciei mai sunt de îndeplinit până poimâine unele condiţii: o rectificare bugetară prin care anul acesta să fie economisiţi 350 milioane de euro şi, nu în ultimul rând, semnătura liderilor politici pe angajamentul de respectare a planului de austeritate.
După votul din Parlament s-ar putea spune că este vorba de „simple formalităţi”, însă din perspectiva alegerilor anticipate programate pentru luna aprilie, semnătura pe documentul considerat de mulţi dintre cetăţenii greci drept unul al „trădării” ar putea însemna pierderea unei părţi a electoratului. Pare oarecum paradoxal că, în timp ce Grecia aşteaptă ajutor de la Comisia European, FMI şi Banca Central Europeană, să fie lansată în paralel ideea unei „dictaturi a Bruxelles-ului” sau că, în timp ce grecii doresc să rămână în zona euro, la manifestaţii să ardă imagini cu moneda euro. Dar asta este realitatea pe care o reformă monetară fără mecanisme suficient de solide de stabilitate financiară a adus-o.
Renunţarea la drahmă a însemnat pentru autorităţile de la Atena o mai mare lejeritate în obţinerea fără măsură a unor împrumuturi în euro. Acum, excluderea din zona euro şi adoptarea unei monede proprii ar fi echivalentă cu o inflaţie galopantă şi cu un dezastru în plan socio-economic, în compensarea cheltuielilor nechipzuite de altădată. Este o capcană din care pare imposibil de ieşit fără imense sacrificii. Şi cineva, într-un fel sau altul, va plăti, chiar dacă nu e vorba neapărat de cei cu adevărat vinovaţi. Dar nu ar fi prima dată în istorie când inocenţii iau asupra lor greşelile altora.
