Un gălăţean în conducerea Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România

Un gălăţean în conducerea Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urmă cu câteva zile, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a avut conferinţa naţională pentru alegerea conducerii. După cum era de aşteptat, preşedinte a rămas Adrian Rădulescu (fermier de Bărăgan, dar şi realizator de emisiuni TV şi fost consilier al ministrului Agriculturii), în vreme ce în consiliul de conducere al ligii s-au produs o serie de schimbări.

Informaţia care ne interesează pe noi este că, pentru prima dată de la înfiinţarea LAPAR, în „sfatul celor 12” (Consiliul de Conducere) a pătruns şi un reprezentant al judeţului Galaţi. Este vorba de inginerul agronom Petre Grigore (foto), managerul exploataţiei agricole (dar mai ales legumicole) Simongrog, din balta Brateşului. Petre Grigore mai este cunoscut gălăţenilor ca fost director al Agrogal şi Prollcef, dar şi fost director al Direcţiei Agricole (în perioada 2005-2008).

Citit 1303 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.