Sita Schengen

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu doar trei zile înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, preşedintele Nicolas Sarkoyz joacă una dintre cărţile importante din campania electorală. „Pe surse” a ajuns în presă o scrisoare prin care atât ministrul de Interne francez, cât şi cel german solicită omologilor din Spaţiul Schengen să sprijine ideea reintroducerii controalelor la frontiere pe o perioadă de 30 de zile dacă sunt constate deficienţe majore la o frontieră externă. Solicitarea este cu bătaie lungă. În timpul campaniei, Nicolas Sarkozy a mers până acolo încât a declarat că va retrage Franţa din acordul Schengen dacă măsurile propuse de Paris nu vor fi aprobate. Aceste declaraţii au fost ţinta a numeroase critici, dat fiind faptul că libera circulaţie în spaţiul comunitar constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale  UE. Retragerea Franţei ar putea reprezenta un precedent periculos ce ar putea duce chiar la surparea temeliei construcţiei europene. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, Sarkozy a comparat spaţiul Schengen cu o sită, cu trimitere şi la exodul de imigranţi nord-africani de după „primăvara arabă”, dar şi la vulnerabilităţile ce există la frontiera dintre Grecia şi Turcia, dificil de controlat. Perspectiva aderării Bulgariei şi României la Schengen ridică şi mai multe probleme în ceea ce priveşte protecţia frontierei sudice. Dar Sarkoyz foloseşte tema Schengen şi ca subiect de afirmare în faţa instituţiilor europene, în speţă Comisia Europeană, considerată de mulţi francezi ca fiind prea implicată în chestiuni ce ţin de suveranitatea naţională. Elementul surpriză în favoarea lui Sarkozy este şi ralierea Germaniei la cererile de „reformare” a spaţiului Schengen. Explicaţia ar ţine tot de raportul de forţe cu Comisia Europeană. Aceasta din urmă doreşte ca aprobarea pentru reintroducerea controalelor interne să vină doar de la Bruxelles, nu să fie un apanaj al autorităţilor naţionale. Ca idee de compromis, Franţa propune ca CE să se pronunţe asupra menţinerii sau ridicării controalelor la frontiere abia după expirarea termenului de 30 zile, numai că într-o astfel de perioadă se pot întâmpla multe. Rămâne de văzut dacă echilibristica Schengen îl va ajuta pe Sarkoyz să-şi păstreze mandatul de preşedinte. Dar oricum ar fi, a folosi temele europene pe post de cal de bătaie în politica internă nu este tocmai fairplay din partea sa. Dar, la urma-urmei, cine spune că politica este fariplay?

 

Citit 7751 ori Ultima modificare Joi, 19 Aprilie 2012 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.