… spun doar ce trebuie! „Merkel şi Hollande - armonie în privinţa Greciei”, titra ieri, vădit satisfăcut că urmaşii Eladei nu vor renunţa la euro pentru drahma dezumflată, cotidianul „Le Monde”. Care sublinia însă faptul că este mai puţină încredere în creşterea economică europeană.
Preferăm însă să-i dăm cuvântul cuiva care a fost prezent la faţa locului la întâlnirea, desigur, istorică, între liderii Franţei şi Germaniei. Primul „randez-vous” Merkel-Hollande a debutat cu o întârziere serioasă, observa în ediţia de ieri a cotidianului „Libération” corespondentul de la faţa locului, Marc Semo. Emoţii? Tensiuni? Reglaje de ultimă oră? Promisiuni făcute neoficial, înainte de întâlnire? Nu ni se spune… Şi s-a jucat în doi aceeaşi scenă a… balconului politic, cu unul dintre actori schimbaţi: în locul lui Sarkozy, Hollande, mai rigid, fără efuziuni, fără braţe de berbant întinse protector, nu este „un tactil”, nemţoaica, „nici atât”, observa corespondentul. Aceleaşi rezerve şi calm aparent la cancelarul german. Sau, după cum observa acum un diplomat, ne spune tot Semo, „cu un acelaşi sens al dialogului, acelaşi pragmatism şi aceeaşi grijă pentru consens”… Un consens cât-de-cât care trebuia afişat, nu? Pragmatismul a caracterizat întâlnirea, mai observă corespondentul.
Cum era de aşteptat între oameni cu răspunderi globaliste, am putea spune, Merkel făcându-se că uită declaraţiile lui Hollande de indepenfenţă faţă de politica economică a UE, din campania electorală (de, în campanie spune omul orice!), iar francezul ignorând sprijinul acordat în timpul aceleiaşi campanii rivalului Sarkozy… Hollande recunoştea, după prânzul de-un ceas luat în intimitatea etajului opt al Cancelariei germane, că a scos în faţa presei diferenţele de opinii între cei doi reprezentanţi ai puterilor mari europene, dar că a fost şi consens pe alocuri.
Dacă Sarkozy vizitase Londra imediat după ce câştigase preşedinţia Franţei, Hollande a făcut prima sa vizită oficială la Berlin, mai observa, semnificativ, corespondentul. Care vorbea şi despre situaţia fragilă a cancelarului, în faţa ascensiunii social-democraţilor în alegerile parţiale. Premierul Monti îşi propune să medieze apropierea între Paris şi Berlin, pe când Semo invocă un „şanţ” care se cască în continuare între administraţiile germană şi franceză (sau aşa vede francezul de rând…)!
Economia germană este puternică, pe când (şi) cea franceză este percepută de germani ca fiind în declin: dacă în 2003 vreo 40 la sută dintre germani credeau în parteneriate şi prietenie cu alte ţări europene, incluzând şi Franţa, astăzi au rămas doar 18 la sută dintre acei optimişti… Deci, „re-echilibrarea cuplului franco-german nu va fi simplă”…
