* "Nu vedeţi că nimeni nu mai are serviciu în Galaţi? De ce să îşi mai repare omul ceasul dacă nu mai are de ce să se trezească dimineaţa?" * "Să scrieţi acolo la ziar că îi aştept pe oameni să îmi spună dacă mai vor să le fac şepci" * "Nu mai pot să subvenţionez afacerea din pensie"
Meşteşugarii de altădată ai Galaţiului nu mai reuşesc să supravieţuiască. Deja pensionari sau aflaţi în pragul pensiei, cei mai mulţi se gândesc serios să tragă obloanele prăvăliilor în care au lucrat o viaţă. Ritmul alert, uneori prost înţeles, al economiei de piaţă i-a pierdut undeva pe drum. Acum stau în mici ateliere prăfuite şi aşteaptă ultimii clienţi. Ceasul lor pare să fi trecut.
"Mai are nevoie cineva de şepci"?
Moş Felea, ceaprazarul de pe strada Bălcescu, undeva în apropiere de Hotel Dunărea, spune că nu mai face faţă. Pe de o parte, a îmbătrânit, iar pe de altă parte nici nu mai are comenzi aşa cum avea odată. "Mă gândesc să închid. Gata, îmi ajunge. Nici nu mai pot şi nici nu mai am clienţi. Eu chiar vreau să îi întreb pe gălăţeni «mai are nevoie cineva de şepci?», că dacă nu mai are nevoie nimeni de ce să mai ţin deschis... Să scrieţi acolo la ziar că îi aştept pe oameni să îmi spună dacă mai vor să le fac şepci", spune, cu întristare, Ignat Felea. La cei 72 de ani ai săi, moş Felea spune că nu îşi mai permite să ţină prăvălia deschisă. "Da, prăvălia asta o ţin cu banii din pensie, că dacă mai intră câte un client, doi pe săptămână. Acum mai am o comandă şi poate că o să ţin peste iarnnă, că deja am luat lemne de încălzit, dar la primăvară închid. O să dau toate şepcile şi gata!", spune ceaprazarul de pe Bălcescu.
Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.
