Lansare la Damen Galaţi/ "Fugro Frontier" va căuta petrol şi gaze în mările Africii (GALERIE FOTO)

Lansare la Damen Galaţi/ "Fugro Frontier" va căuta petrol şi gaze în mările Africii (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nava „Fugro Frontier”, destinată prospecţiunilor geotehnice şi oceanografice, a fost lansată, ieri, în Şantierul Naval Damen Galaţi. Cu o capacitate de 435 tdw, nava este ultima dintr-o serie de trei comandate de Grupul Fugro, din Olanda. Nu au lipsit emoţiile, nivelul ridicat al Dunării impunând o serie de măsuri speciale. „Pentru prima dată, în Şantierul Naval s-a făcut o lansare la un nivel al Dunării de peste şase metri. Dar, în timp, procedurile s-au perfecţionat. Într-adevăr, a fost ceva mai dificil, a trebuit până şi platforma oficialităţilor s-o punem ceva mai departe, dar lansarea a decurs în cele din urmă fără probleme”, ne-a declarat directorul de Afaceri corporatiste al Damen Galaţi, Florin Spătaru.

Lansarea a fost urmărită de întreaga suflare a şantierului, toţi cei care au contribuit la construcţia navelor, dar şi elevi din şcolile gălăţene printre care, cine ştie, se vor regăsi şi viitori navalişti. Desigur, unul dintre cei mai încântaţi de cum a decurs lansarea a fost reprezentantul beneficiarului - managerul Fugro Survey Africa, Alexandre Vouillot: „Trebuie să remarc cât de frumoasă este această navă şi cât de bine va arăta pe apă. E foarte interesant să vezi cum se construieşte o navă în şantier şi, desigur, acum sunt extrem de încântat să o văd terminată. Am ales să lucrăm cu Damen pentru că este o companie cunoscută şi cu o bună reputaţie şi ştiam că, aici, la Galaţi, va fi un nivel ridicat de calitate şi se va respecta termenul de livrare. Iată că aştepările nu ne-au fost înşelate!”

La fel ca şi navele-soră - „Fugro Proteus” şi „Fugro Pioneer” - nava lansată, ieri, la Damen Galaţi va opera în Orientul Mijlociu, Europa şi Africa şi va face cercetări în domeniul exploatării de petrol şi gaze, dar va inspecta, de exemplu, şi conductele submarine, având echipamente special destinate localizării instalaţiilor plasate pe fundul mării. Nava va putea, de asemenea, să transporte pe punte şi containere convenţionale, pentru diverse mărfuri. „Construirea la Galaţi a unei astfel de nave de cercetare reprezintă încă un semnal clar că Şantierul Naval Damen Galaţi este capabil să construiască orice tip de navă tehnică, la standarde de construcţie superioare”, a precizat directorul Florin Spătaru.

Mai trebuie spus că, la realizarea navei, Damen Galaţi a colaborat şi cu Şantierul Naval Damen Gorinchem, care a asigurat proiectarea şi livrarea unor echipamente, precum şi cu o serie de subcontractori locali, precum Helmers (izolaţii, tapiţerii şi mobilier), Imtech Olanda şi Alewinjse Marine Galaţi (echipamente şi instalaţii electrice), Muehlhan România (vopsitorie şi protecţie anticorozivă) sau Heinen & Hopman (sisteme de ventilaţie).

Cu nava „Fugro Frontier”, Şantierul Naval Damen Galaţi ajunge la a 17-a lansare din acest an, până la finalul lui 2014 fiind programate încă 11 lansări de navă, una dintre ele chiar la sfârşitul acestei luni. De asemenea, în 2015 este programată lansarea a încă 22-23 de nave, dintre care două de o capacitate şi complexitate mai ridicate.

Caracteristicile „Fugro Frontier”

Lungime totală: 53,70 m

- Lăţime: 12,50 m

- Pescaj: 3,00 m

- Deadweight: aproximativ 435 tdw

- Greutate maximă pe punte: maxim 62 t

- Societatea de Clasificare: GL (Germanischer Lloyd)

- Echipaj + pasageri: 34 persoane

- Viteza:11,1 noduri

Citit 4230 ori Ultima modificare Joi, 12 Iunie 2014 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.