Piscicultura gălăţeană e în stagnare. Producţia nu a încetat cu totul, dar nici n-a mai crescut în 2016. Şi, probabil, nici n-o va face în viitorul apropiat.
Ne gândim noi că Galaţiul este „oraşul dintre ape”, cu un mare potenţial piscicol. Există, însă, specialişti care susţin că potenţialul piscicol al judeţului nu mai e chiar mare. Şi atunci când investeşti, viaţa unei exploataţii piscicole tot se mai încheie. Iar la noi nu s-a investit chiar atât de mult.
În judeţul Galaţi există, din datele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), 11 unităţi de acvacultură care au autorizaţie să producă. Dintre acestea, însă, numai şase o şi fac, iar cantităţile de peşte sunt mici. Tot datele ANPA relevă faptul că, în cursul anului trecut, producţia de peşte, la nivel de judeţ, a fost de doar circa 350 tone, în condiţiile în care luciul de apă exploatat a fost de aproximativ 1.600 de hectare. Din această cantitate, 245 tone a fost puiet vândut, spre creştere, către fermele piscicole din alte judeţe şi numai 105 tone din producţia totală a fost peşte de consum.
La peşte de consum, producţia medie, la hectar, este - ar aprecia un piscicultor - cea naturală a oricărui bazin piscicol în care nu s-a investit. Nu e semn că cine a produs peştele n-a investit în balta proprie, ci e semn că producătorii sunt puţini, au piaţă de desfacere restrânsă şi, în consecinţă, prezenţa lor în economia locală e tot mai firavă.
Singurele unităţi care au mai produs peşte, în 2016, au fost: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură (ICDEAPA), Singama SRL (comuna Oancea), Central SRL (comuna Braniştea), Grig Impex SRL (comuna Smârdan) şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) cu exploataţia de la Maţa Rădeanu.
N-o fi gălăţeanul vreun mare consumator de peşte, dar se vede cu ochiul liber că producţia e, oricum, mult prea mică pentru a satisface nevoia de consum. Dacă ţinem cont de faptul că, potrivit celor mai recente statistici, un român mănâncă circa 6 kilograme de peşte pe an, ar rezulta că, la nivelul judeţului, ar fi fost nevoie, în 2016, de peste 3.714 tone de peşte. Deci, producţia locală a fost de peste 35 de ori mai mică.
De ce nu mai are balta peşte
E puţin probabil ca piscicultura gălăţeană să îşi mai revină la gloria din perioada comunistă. Motive sunt mai multe. Pe de o parte, la acest moment, producem foarte puţin. În 2016, apele locale au dat, în medie, doar 100 de grame de peşte de persoană. Să producem mai mult - ceea ce i-ar costa milioane de euro pe potenţialii investitori - ar fi o soluţie, dar numai dacă am avea şi unde vinde producţia. Gusturile gălăţenilor s-au schimbat destul de mult în ultimii ani, iar piscicultorul local, indiferent ce ar face, n-ar avea cum să satisfacă cererea de somon, doradă sau barbun. Pe de altă parte, la specii de apă dulce specifice zonei noastre, cum ar fi crapul sau carasul, au oferte mai bune - atât la preţ, cât şi din punct de vedere al calităţii - grecii şi chiar ungurii. Poate că, la un anumit moment, ar fi de ajutor şi ceva schimbări de legi şi chiar acordarea unor subvenţii pentru piscicultori.
Bursa de peşte ar fi inutilă
În contextul derulării Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Zonei Pescăreşti „Prut-Dunăre” Galaţi, se vehiculase ideea construcţiei unei burse de peşte, la Galaţi. Date fiind producţiile locale de peşte foarte mici, o astfel de investiţie ar fi inutilă. Mai ales că Tulcea - de unde pescăriile gălăţene mai aduc peşte proaspăt - are deja o astfel de bursă. Dacă investiţia s-ar fi derulat, acum am fi avut un spaţiu pentru stocarea şi prelucrarea peştelui, frumos, dar închis din lipsă de marfă.
