* De la Prefectură, Primărie şi proiectele ISPA, la terenurile din zona Barboşi şi pădurea de pe malul Dunării * Pe filiera Munteanu-Alessiu, în loc de terenuri forestiere la „Cucuieţii” de Lieşti, împroprietăriri la Galaţi, cu terenuri care întotdeauna au aparţinut statului * În timp ce se fac tranzacţii imobiliare de zile mari, gălăţenii rămân după garduri *
În încercarea de a descâlci iţele în cazul privatizării malului Dunării ne-am adresat şi Direcţiei Silvice Galaţi. Astfel, am aflat că Nistor Munteanu, în calitate de reprezentant al Elizei Alessiu, a reuşit să pună mâna pe pădurile de la fluviu, care din totdeauna au fost ale statului, prevalându-se de chichiţele din legile privind restituirea proprietăţilor.
A fost nevoie, ce-i drept, de mai mulţi paşi, dar traseul a fost parcurs cu o suspect de mare uşurinţă, cu sprijinul comisiilor de punere în posesie de la nivel local şi judeţean. Asta, poate, şi din cauză că Primăria Galaţi a ajuns să facă schimburi de terenuri taman cu Nistor Munteanu, pentru a obţine amplasamentele necesare punerii în aplicare a proiectelor ISPA.
Bucluc în fondul forestier
Ideea construirii unei staţii de epurare şi a unei staţii de tratare a apelor uzate este, după „Viaţa liberă” a relatat, de prin 2001-2002. Chestiunea era că locaţia vizată trebuia scoasă din fondul silvic al statului şi trecută în domeniul public al Primăriei. Ceea ce nu-i un lucru tocmai uşor.
„O scoatere din fondul forestier şi schimbarea categoriei de folosinţă se poate face fie prin compensare cu o suprafaţă ce trebuie împădurită, fie fără a compensa cu suprafaţă - pentru realizarea unor obiective de utilitate publică, în schimb sunt nişte valori foarte mari în materie de taxe. În cazul de faţă, Primăria a încercat, în urmă cu vreo 5 ani, să scoată din fondul forestier (trupul de pădure de la Barboşi), în jur de 36 hectare, suprafaţa necesară pentru cele două proiecte ISPA”.
„Obiectivele sunt, desigur, de utilitate publică, dar Primăria nu avea, la vremea respectivă, o suprafaţă la schimb pentru reîmpădurire. Şi de data asta, taxele şi costurile erau imense. De exemplu, pe lângă contravaloarea terenului, numai cheltuielile de împădurire - pregătirea terenului, puieţii, manopera - ajunge destul de mult”.
„Un hectar de stejar poate să coste vreo 300 milioane lei (vechi), numai împădurirea. Înmulţit cu 30 de hectare se ajunge la vreo nouă miliarde lei (vechi). După 2008, Codul Silvic a devenit şi mai restrictiv, iar compensaţiile la fondul forestier sunt de câteva ori mai mari”, ne-a declarat Gheorghe Luca, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Galaţi.
Şi Guvernul îşi bagă coada
Povestea cu taxele pentru scoaterea din fondul forestier a terenurilor de la Barboşi a dus chiar la declanşarea unui mic „război rece” între Primăria Galaţi şi Direcţia Silvică. Ba, nu mică ne-a fost surpriza să constatăm, pe parcursul investigaţiei noastre, că iţele au dus tocmai la… Guvern.
Mai precis, prin două hotărâri (nr. 1009/2005 şi nr. 1010/2005) semnate de prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, se transmiteau 24 ha şi, respectiv, 12 ha de teren forestier, exact cele în discuţie, din domeniul public al statului şi administrarea Direcţiei Silvice Galaţi, în domeniul public şi administraţia municipalităţii gălăţene. Se dădea chiar şi un termen de 30 de zile pentru punerea în aplicare a hotărârilor.
Chestiunea a fost că, în aceleaşi documente, se preciza că trebuie respectate dispoziţiile legale în materie de fond funciar, Cod Silvic etc. Adică, fără bani de taxe şi reîmpăduriri, „HG”-urile nu au putut fi puse în aplicare.
Spre norocul municipalităţii, dar în final spre ghinionul celor ce ţin la Dunăre, în aceeaşi perioadă începea să urce la orizontul afacerilor imobiliare steaua lui Nistor Munteanu. Acesta a revendicat în numele familiei Alessiu atribuirea a peste 90 de hectare de pădure din fostele moşii din zona Lieştiului.
Numai că, fie pădurile nu mai existau, fie aparţineau deja altor instituţii, nu se mai putea face reconstituirea pe vechiul amplasament şi trebuiau identificate alte locaţii. Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate, avându-l drept preşedinte pe prefectul Mihai Capră, a stabilit în 2007 să i se atribuie lui Munteanu terenurile din zona Barboşiului (manevră făcută la sugestia Comisiei locale Galaţi şi, implicit, a primarului Dumitru Nicolae). Dar pentru că la măsurători au ieşit că sunt acolo doar vreo 80 ha de pădure, restul de zece hectare i s-au dat… în pădurea de plopi de pe malul Dunării.
Şi uite aşa s-a făcut un pas decisiv în procesul de privatizare a uneia din zonele la care gălăţenii ţineau foarte mult.
Pretenţii cu repetiţie
Tot în baza cererilor de revendicare, Nistor Munteanu a mai ridicat pretenţii la încă vreo 23 hectare de pădure. Într-o primă fază, acestea i-au fost atribuite - n-o să credeţi! - în aria protejată de la Roşcani! Cum din punctul de vedere al legii într-o astfel de pădure nu se poate muta nici măcar un pai, Nistor Munteanu a refuzat amplasamentul oferit şi, tot pe lege, a solicitat comasarea proprietăţilor.
Ce a însemnat asta? Încă 23 hectare de pădure de pe malul Dunării s-au adăugat celor zece pe care deja le avea. Şi uite aşa, Nistor Munteanu a ajuns să deţină în total 33 hectare de terenuri la Dunăre, pe care să le împartă gospodăreşte în loturi şi să le scoată la vânzare!
Fiecare cu socoteala lui
Într-un fel, din această morişcă a retrocedărilor, toată lumea a ieşit fericită. Primăria Galaţi a făcut un schimb de terenuri cu Nistor Munteanu şi a obţinut în sfârşit mult dorita locaţie pentru proiectele ISPA. Ce-i drept, problemele încă nu s-au sfârşit, pentru că de reîmpăduriri tot nu scapă, dar măcar o poate face pe bucăţele.
În ceea ce priveşte Direcţia Silvică, nu sunt prea mulţi care să plângă după pădurea de la Barboşi sau pădurea de pe malul Dunării, pentru că pădurarii au scăpat de grija de a păzi zona de grataragii, de a strânge mormanele de gunoi rămase după picnicuri sau de a fugări indivizii ce intrau la furat de lemne. Mai mult, Direcţia Silvică mai scoate şi un ban, prin faptul că a încheiat un contract de pază cu noul proprietar.
Cât îl priveşte pe Nistor Munteanu, din vânzarea loturilor de teren rezultate din privatizarea malului Dunării, are perspectiva de a câştiga nişte milioane bune.
Singurii care rămân în pierdere sunt gălăţenii pentru care Dunărea mai înseamnă ceva. Pe locurile care, în calitate de cetăţeni ai acestui stat, le aparţineau cândva, astăzi se sapă şanţuri, se ridică garduri şi se bat ţăruşi cu avertismentul „Trecerea interzisă! Proprietate privată!” Pentru că aşa e la noi, o nedreptate se poate face şi în numele legii!
