Ştefan Dimitriu

Ştefan Dimitriu

Cei şapte „mohicani” ai corupţiei din 2008

Joi, 04 Iunie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
* „Scamatoriile” cu fonduri europene au ajuns pe mâna procurorilor DNA GalaţiInculpaţii Radovici Constantin Dan şi Simiz Dorel Boris, administrator şi director general ai SC Raia Serex SRL Focşani, au fost implicaţi într-un dosar penal soluţionat de DNA Galaţi pentru declaraţie falsă şi inexactă pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate privind participarea la o licitaţie publică pentru un proiect cu finanţare PHARE.La fel, Savastre Fani, administratorul SC Rokar Lac S ...

„Aripă” a dat de 5 ori cu cuţitul

Joi, 04 Iunie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
În ziua de 29 mai a.c., la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui Gheorghiţă Ionel, zis „Aripă”, în vârstă de 38 de ani, din Smârdan, judeţul Galaţi. El este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.Pe scurt, aşa cum ne-a informat Sorin Leau, purtătorul de cuvânt în relaţiile cu mass-media al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, „Aripă” şi-a făcut rău de tot de cap în seara zi ...

Ţânţarii invadează centrul Galaţiului

Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Căpuşele nu se lasă mai prejos; atacă şi ele tot în centru! *„Mă numesc Vasile Luca, locuiesc pe strada Dr. Carnabel, dar, de fapt, nu prea mai pot sta în curtea şi în casa mea din cauza ţânţarilor. Locuiesc de zece ani aici şi ţin să vă spun că în nici un an n-a fost atât de copleşitoarea agresiunea nesuferitelor insecte”, ni s-a plâns cititorul nostru. „Am văzut şi eu avioanele care se învârteau prin văzduhul Galaţiului, dar am impresia că soluţia pe care ...

Concurs de pescuit sportiv, la Maţa- Rădeanu

Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 6 iunie, pescarii sportivi - membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (A.J.V.P.S.) Galaţi au  un bun prilej de a-şi măsura măiestria în ale pescuitului.Toţi ce care vor să se ia la întrecere sportivă cu undiţa în mână o pot face întrucât, la Amenajarea Piscicolă Maţa-Rădeanu, se va organiza faza pe judeţ a concursului  de pescuit staţionar, care face parte din programul naţional de competiţii asumat în fiecare an de Asociaţia G ...

Pe 4 iulie - examenul de vânător

Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Examenul de vânător sportiv se va organiza în ziua de sâmbătă, 4 iulie. Acesta e un motiv serios pentru candidaţi de a lua urgent legătura cu asociaţia, întrucât înainte de examen trebuie puse la punct mai multe lucruri. În primul rând trebuie reactualizate unele acte absolut necesare; trebuie completată bibliografia de studiu cu ultimele noutăţi; trebuie parcurse toate etapele de pregătire teoretică, dar şi practică la poligon. Aviz amatorilor! ...

Autorii jafului de pe strada Brăilei, trimişi în judecată

Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Procurorul Sorin Leau, purtătorul de cuvânt în relaţia cu mass-media al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, ne-a informat că, prin rechizitoriul din data de 1 iunie, au fost trimişi în judecată autorii recentului jaf armat de la casa de schimb valutar de pe strada Brăilei din Galaţi.E vorba de Sava Marius Adrian (25 de ani), Ion George Alexandru (19 ani) şi de Cojocaru Dan (19 ani). Cei trei tineri sunt acuzaţi de tâlhărie şi, respectiv, complicitate la tâlhărie, în f ...

De la 30 mai: la Dunăre - da, la Prut - ba!

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
De la data de 30 mai a.c., se poate pescui, dar numai în apele de frontieră. Mai exact, asta înseamnă că se va putea pescui de la 30 mai a.c., numai la Dunăre, începând de la Gura Prut în aval, numai pe braţul tulcean al Dunării spre Tulcea, precum şi pe braţul Chilia până la Marea Neagră.  Desigur, apă de frontieră e şi râul Prut, dar pe cursul acestuia e instituită, în înţelegere cu autorităţile Republicii Moldova, prohibiţia pe o perioadă de trei luni de zile, pâ ...

Infracţionalitatea la Galaţi e sub control

Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Aşa crede procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă *Recent, Galaţiul a trăit iarăşi emoţiile, tulburarea, teama provocate de un alt lanţ de infracţiuni grave de natură să provoace nesiguranţă pentru viaţa, integritatea fizică, dar şi pentru bunurile pe care cetăţenii le posedă. Atacuri armate aparent fără o justificare anume, dar cu consecinţe deosebite, atac armat şi jaf la o casă de schimb valutar şi nu numai. În legătură ...

Judecătoriile: Tâlharii nu sunt un pericol!

Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Tâlhar alergat de o karatistă *Seară de mai, ora 18,30. Pe strada 1 Decembrie 1918 din Galaţi e linişte şi pace, cel puţin aşa pare. O mamă, Nina C. îşi poartă, la fel, liniştită, pruncul în braţe. Deodată, ca din senin, e trăsnită de violenţa cu care un individ, apărut parcă de nicăieri, îi smulge lănţişorul de aur de la gât. Normal, a acuzat din plin şocul. Preocupată de copilul său, nici nu observase că în spatele său era cumnata sa, care, din fericire, vă ...

Liber doar la scrumbie

Sâmbătă, 23 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* În apele de frontieră se poate pescui, dar de la 30 mai *Mai mulţi cititori ne-au întrebat dacă în această perioadă se poate pescui pe braţele Dunării,  Sfântul Gheorghe şi Chilia, precum şi pe tronsoanele de Dunăre cuprinse între mila maritimă 53-56,5 (Isaccea) şi Mila Maritimă 65-70 (Grindu).Pentru un răspuns avizat l-am solicitat pe ing. Vasile Bocăneală, şeful filialei gălăţene a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA). Răspunsul e simplu: în ...
Pagina 41 din 55