Să nu i se pară că lor nu le pasă şi toate cuvintele sale că pier, mortul se ţine trei zile în casă... apoi, se îngroapă cu faţa la cer!... Un viu în ogradă ciopleşte o cruce... (o cruce uşoară, cu braţe subţiri)... ciopleşte atent şi aminte-şi aduce de mortul prezent, încuiat în priviri! Copiii se joacă, privesc înainte... prohodul se nalţă din ţărnă, prin foi... un om se închină, se roagă fierbinte la cel mai de sus şi mai bun pentru noi! Şi dacă se mi� ...

Da... exact aşa încep: "Dragă doamnă Doi, te anunţ că tăcerea nu mai e de aur. De multă vreme, e o tinichea coclită, un hârb, o bagatelă. Dacă tu taci din cauza prietenei tale, doamna Lui, faci o greşeală catastrofală. Mai ales că ţi-am spus de când hăul să nu pui la suflet palavrele şi clevetelile cestei femele. Asta-i monument de prostie omenească, exemplu de model în ale mofturilor cu ştaif. După cât de tare nu-mi mai zici/scrii nimic, sunt sigur că ai plecat ureche ...

E gata Cercul... (fii atent,/ mai are-o Clipă... şi începe): ai mai văzut?! n-ai mai văzut?!/ vezi punctul Zero?! poţi pricepe cât de curat şi de frumos/ e Începutul? ai tu, oare, timp să-l aştepţi pe Unu, când,/ sub talpa lui devastatoare, din ce în ce mai mult urât/ şi mult murdar şi strâmb se face? şi cum se umple cu absurd?/ şi cum pe Aria-i vorace vin derbedei, sperjuri şi tâmpi/ cu puncte negre şi concrete, şi merg şi merg pe (contra)sens,/ şi muşcă Razele coche ...

Acum, la fără un sfert, se împlinesc şase luni, cinci săptămâni, patru zile, trei ore, două minute şi-o clipă de când aştept un cuvânt drept răspuns de la tine. Măcar un cuvânt, dacă mai multe nu vrei, nu poţi ori nu ştii. Şi ştii foarte bine ce au însemnat şi ce însemnează pentru mine scrisorile tale, în ciuda conciziunii, simplităţii şi banalităţii lor. Da? Aşadar, chiar în clipa de mai sus, când nisipul cade şi cucul bate "fără un sfert", mă pregătesc s� ...

În timp ce Neculai Petrache îşi soarbe ultimul elixir mititel şi mă întreabă cum să facem şi cum să dregem pentru a scăpa de bombardierele cu pene "închise", care-şi lasă decibelii şi resturile anatomice peste tot, unde vrei şi unde nu vrei, eu îmi amintesc... (şi chiar mă condamn pentru lipsă de combativitate)... cât de puţin s-a scris şi se scrie despre alte păsări... şi cât de mult şi serios s-a scris şi se scrie despre ciori. Un studiu recent, realizat pe viu şi ...

Îmi scrie Doamna mea de Unde/ s-aude Timpul scâncetând: mâine, începe Judecata.../ şi vine Doamna ta de Când e Lumea şi Pământul... vine/ în robă, vine-n pas uşor, nu se grăbeşte, ştie (sigur!)/ că sunt proscris şi (n)-am să mor! Poartă Cutia cu Păcate,/ priveşte sobru şi înalt, parcă-i Statuie de Tanagra,/ în drum spre malul Celălalt... vine spre Astăzi, unde-i locul/ Supliciului Nemuritor: un fel de Sfântă condamnare/ la Vis, la Pândă şi la Dor, la Niciodată n ...

Sigur că da... axiologic vorbind, pasărea din "Cioara" lui Topârceanu este una completă. Chiar dacă-i banală, nu-şi poate stăpâni infatuarea. Şi, deşi orgoliu-i frizează paroxismul, n-are nici o importanţă în regimul democrat falit. Însă, odată făcute aceste constatări, cioroii nu trebuie scăpaţi de sub control. Morga lor poate da bătaie de cap întregii societăţi. Lăsată liberă în lume, înfumurarea negroidei cu pene poate deveni periculoasă. Deja-i cunoscută şi ...

Moto: "Era odată ca niciodată/ şi avea mâinile murdare de pâine!" (Iolanda Cremene)   Tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup... lemne de foc întârziat apasă (înspre genunchi) clavicule de cub! În urma lui, pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat... scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat! Curând, n-o să mai vină dimineaţă, iar focul se va stinge pe cuvânt... şi tata, şi copacii se înalţă (încet) spre cer ...

Câţiva cioroi (şefii escadrilelor, fiindcă-s mai răi şi mai urâţi) se apropie periculos de vitrinele locaţiei unde mica mea şi mica bibicului Neculai se înmulţesc, se ciocnesc, se scad, se adună, se înţeleg!... Amicul NP îmi face semn şi-şi aduce aminte de filmul "Păsările"! Cică trebuie să luăm măsuri urgente! Cică-i mai bine să părăsim zona! Cică smolitele cu pene nu prea au mamă şi tată, şi-i greu de prevăzut ce se poate întâmpla! Or, mai clar, au şi mamă ...

Din când în când (mai des, mai rar) zicea că trebuie să vină, zicea că fuge în trecut, aici, la mine, în grădină, zicea că lasă-n viitor prezentul tot, minciuna toată, şi vine-ncoace, s-adormim aici, la mine, în livadă, şi să visăm ce n-am visat în viitor, măcar o dată: cămaşa mea de mire-iov, rochia ei de miră-fată, şi-o nuntă lungă, pe doi cai, cu mulţi frumoşi, multe ilene, mulţi zmei cu/minţi şi eleganţi şi-mpodobiţi cu sânziene!... Şi mă tot uit. ...