ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

2.654 de angajări, prin AJOFM, în șase luni

Scris de Miercuri, 11 August 2021
În primele șase luni ale acestui an, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați au fost încadrate în muncă 2.654 de persoane, dintre care 1.136 de femei, informează instituția.Din total, 1.418 persoane au peste 45 de ani, 475 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de…

Mihaela Crăciun, de la Liberty la GFR

Scris de Miercuri, 11 August 2021
Mihaela Crăciun, fostul director de resurse umane al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, a preluat de la 1 iulie funcţia de director de resurse umane al Grupului Feroviar Român (GFR), cea mai importantă companie a grupului Grampet, deținut de omul de afaceri gălățean Gruia Stoica, şi cel mai mare operator privat…

Stagii plătite la Comisia Europeană

Scris de Miercuri, 11 August 2021
Comisia Europeană a dat startul la înscrierile pentru programul de stagii plătite #BlueBook, prin care stagiarii vor învăța, timp de cinci luni, ce înseamnă să lucrezi într-o instituție europeană. Termenul-limită pentru înscrieri este 31 august, ora 13,00 (ora României). Stagiarii vor lucra în serviciile și agențiile Comisiei, majoritar în Bruxelles,…

Factura electronică, deocamdată între firme și stat

Scris de Miercuri, 11 August 2021
Premierul Florin Cîţu a anunţat luni, pe Facebook, că, începând din luna septembrie a acestui an, agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit, deocamdată doar în relaţia cu instituţiile publice. Legea în baza căreia se operaționalizează sistemul…

Încă șapte întreprinderi sociale, înființate în Galați

Scris de Miercuri, 11 August 2021
Șapte antreprenori din județul Galați vor primi ajutoare de minimis de cel puțin 55.000 de euro fiecare, grație unui proiect derulat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), pentru înființarea a tot atâtea întreprinderi sociale. În cadrul proiectului Social Entrepreneurs Network, finanțat prin Programul Operațional…

Combinatul Siderurgic, rezultate financiare record în trimestrul doi. Cifră de afaceri de 492 milioane de euro

Scris de Miercuri, 11 August 2021
Combinatul Siderurgic Liberty Galați a raportat, pe trimestrul doi al acestui an, o creștere EBITDA (câștigul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) cu 60 la sută față de trimestrul precedent. Combinatul raportează o creștere a nivelurilor de producție și progrese suplimentare în privința proiectelor strategice necesare transformării unității, pentru…

Cursul euro crește, dar rămâne sub 4,92 lei

Scris de Marți, 10 August 2021
După patru ședințe consecutive de depreciere, la un minim al ultimelor patru luni, cursul euro a cunoscut marți o ușoară corecție pozitivă. Media a crescut de la 4,9131 la 4,9161 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,913 – 4,918 lei. Moneda unică a scăzut la 1,1716 dolari, minimul ultimelor patru…

Euro la minimul ultimelor patru luni

Scris de Duminică, 08 August 2021
Principalul eveniment al pieței locale a fost ședința de politică monetară a BNR, desfășurată vineri, unde s- a decis menținerea dobânzii cheie la minimul istoric de 1,25%/an. În comunicatul de presă care a fost publicat după încheierea ședinței se arată că „cursul de schimb leu/euro a rămas, totuși, cvasistabil în…

Avantajele pieței concurențiale a energiei

Scris de Duminică, 08 August 2021
Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei dar, în plus, aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială, pentru că acolo preţul este mult mai mic,…

O nouă ședință de apreciere pentru leu

Scris de Vineri, 06 August 2021
Joi a fost a cincea ședință consecutivă în care cursul euro s-a menținut sub pragul de 4,92 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,915 – 4,92 lei iar media monedei unice a coborât de la 4,9184 la 4,9176 lei. Perechea euro/dolar, care a crescut miercuri seara la 1,19 dolari, a…

Rata șomajului național- 3% în iunie

Scris de Vineri, 06 August 2021
La sfârşitul lunii iunie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3 la sută, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,06 puncte procentuale şi egală cu cea din luna iunie a anului 2020. Numărul total de şomeri la finele lunii iunie 2021 a fost de…

Trei noi emisiuni de titluri de stat

Scris de Vineri, 06 August 2021
Ministerul Finanțelor emite, începând cu 2 august, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Pot fi cumpărate,…

Firme gălățene în semifinalele Made in Romania

Scris de Joi, 05 August 2021
Programul Made in Romania şi-a desemnat cele 50 de companii semifinaliste, dintre care și două cu sediul în județul Galați, dintr-un total de peste 300 de companii antreprenoriale nominalizate, potrivit unui comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti. Aflat la cea de-a patra ediţie, programul a reconfirmat succesul în…

Cursul euro rămâne sub 4,92 lei

Scris de Miercuri, 04 August 2021
Jumătatea săptămânii nu a adus modificări majore pentru perechea euro/leu. În schimb celelalte monede majore s-au apreciat. Spectrul amplificării celui de al patrulea val al pandemiei în Europa pune presiune pe moneda unică. Cursul euro a crescut insesizabil, de la 4,9183 la 4,9184 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se…

Creștere semnificativă pe piața auto

Scris de Miercuri, 04 August 2021
Peste 17.500 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în luna iulie a acestui an, în creştere cu 20,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2020, informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). Dintre…

Cerere mare de angajați în industria HoReCa

Scris de Miercuri, 04 August 2021
Salariile din industria HoReCa au crescut cu până la 20 la sută faţă de 2019, susţin mai mult de jumătate dintre reprezentanţii companiilor participante la un sondaj, în unele cazuri salariile medii depăşind şi 4.000 de lei, conform datelor centralizate de platforma de recrutare eJobs România. În plus, peste o…

A treia ședință cu euro sub 4,92 lei

Scris de Marți, 03 August 2021
Perechea euro/leu avea marți o evoluție stabilă iar media se menținea, în a treia ședință consecutivă, sub pragul de 4,92 lei. Cursul euro a crescut de la 4,9171 la 4,9183 lei. Dimineață, înainte de deschiderea pieței locale, euro a atins un minim de 4,915 lei, iar tranzacțiile se realizau în…

Rata anuală a inflației a urcat la 3,9 la sută

Scris de Luni, 02 August 2021
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9 la sută în luna iunie 2021, de la 3,8 la sută în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71 la sută, mărfurile alimentare cu 2,17 la sută, iar serviciile cu 1,59 la sută, potrivit datelor INS. Preţurile de…

Euro a scăzut în iulie cu 0,7 bani

Scris de Duminică, 01 August 2021
Chiar dacă în iulie cursul euro a atins două noi recorduri istorice, ultimul în valoare de 4,9283 lei, evoluția generală a fost una stabilă, comparativ cu sfârșitul lui iunie moneda unică pierzând circa 0,7 bani. Săptămâna trecută cursul euro a fluctuat între 4,9194 și 4,9209 lei, cel de vineri fiind…

Alexandru Șerban rămâne, încă o săptămână, șeful APDM

Scris de Vineri, 30 Iulie 2021
La Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, calculul politic a dat cu virgulă. Vineri, 30 iulie 2021, a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație al cărei prim punct pe ordinea de zi l-a constituit expirarea mandatului actualului director general, Alexandru Șerban. Toate calculele și... semnele indicau faptul că…

Liberty Steel, printre fondatorii consorțiului pentru decarbonarea industriilor grele

Scris de Vineri, 30 Iulie 2021
Centrul Român al Energiei a semnat, pe 22 iulie, Memorandumul de Înțelegere pentru crearea cadrului de colaborare tehnică și de cercetare în domeniul integrării hidrogenului în procese industriale și decarbonării industriilor grele. Semnatarii fondatori ai noului consorțiu, care vor viza finanțarea directă a Comisiei Europene prin programul Orizont Europa, sunt…

250 de locuri vacante, prin AJOFM

Scris de Vineri, 30 Iulie 2021
Numărul locurilor de muncă vacante aflate în evidența AJOFM Galați pentru astăzi, 30 iulie, este de 250, pentru 23 de ocupații. Cele mai numeroase sunt cele „clasice”, care se repetă aproape zi de zi în ultima perioadă: 40 de oferte pentru agent servicii client, 31 pentru confecționer articole textile, 50…

Peste 100.000 de angajări prin ANOFM, în șase luni

Scris de Vineri, 30 Iulie 2021
118.066 de persoane și-au găsit locuri de muncă prin intermediul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă și al agențiilor sale teritoriale în prima jumătate a lui 2021. Peste jumătate dintre acestea, 54.982 de persoane, au peste 45 de ani. În funcţie de rezidenţă, 61.227 de persoane angajate în…

Aproape 3.000 de hectare de culturi, afectate de ploile torențiale

Scris de Vineri, 30 Iulie 2021
Ploile torențiale căzute în primul semestru al acestui an, însoțite de vijelii și căderi de grindină, au afectat puternic terenurile agricole din mai multe localități din județ: Galați, Valea Mărului, Munteni, lndependența, Schela, Măstăcani, Foltești, informează un raport al Direcției pentru Agricultură Județene Galați, prezentat în cadrul ultimei Comisii de…
Pagina 88 din 314