După ce pârleazul bunului simţ şi al normalităţii politice s-a prăvălit, bătut rău de stihiile din stânga şi din dreapta, ogorul s-a împânzit de iepuraşi, cocoşei, broscoi şi alte dobitoace dezorientate pornite fără busolă în căutarea votului absolut.
Fiecare dintre ei încearcă din răsputeri să pună în titlul fabulei propriul rege, cel pe care îl consideră cel mai bun, cel mai deştept, cel mai cel, şi sub oblăduirea căruia îşi pot face în linişte de cap.
Penibilul luptei face pe undeva de înţeles faptul că războiul lor nu reprezintă mare lucru pentru cei mai mulţi dintre români, care în ziua alegerilor vor avea alte grătare mai importante de făcut decât să meargă la urne şi să îşi aleagă tătucul de care au atâta nevoie.
Luni, Curtea Constituţională, azi moţiunea de cenzură, mâine şi zilele următoare cine ştie ce alte tactici inventate cu un singur scop: organizarea alegerilor prezidenţiale (adică urnă mobilă, secţii speciale, liste suplimentare şi alte scule de greşit numărătoarea buletinelor cu însemnul „votat!”).
Pentru că sunt absolut convins că nici cel mai performant guvern din lume nu poate face altceva acum, în câteva săptămâni rămase până la alegeri.
Acest scurt răstimp rămas până la primul tur de scrutin al prezidenţialelor va fi folosit cu siguranţă de către noii sau actualii guvernanţi pentru a se juca de-a România.
Sincer să fiu, cred că am duce-o la fel şi dacă n-ar mai exista deloc guvern în perioada aceasta, pentru că oricum celor 11 magnifici care şed acum pe cele 21 de fotolii de miniştri numai de condus ţara nu le arde, iar dacă ar veni alţii n-ar avea vreme nici măcar să bea o cafea la Palatul Victoria.
Pentru unii de neînţeles ce se întâmplă, războiul pentru organizarea alegerilor pare a avea în fond doar o miză teoretică. Cine zice Constituţia că este preşedintele ţării? Cel care numeşte premierul după ce partidele parlamentare fac propunerea şi trebuie să facă pe oficialul respectuos cu omologii din Ouagadougou sau Brazzaville, care ne mai vizitează ţara.
În viaţa politică reală din România nu e însă chiar aşa, iar exemplul cel mai bun este actualul preşedinte, care din postura sa „decorativo-oficială" a izbutit să tulbure de mai multe ori toate apele.
În plus, încrâncenarea cu care se dă lupta în acest moment mă face să cred că mai toţi candidaţii ţintesc aceleaşi false prerogative de care s-a făcut uz în ultimii cinci ani. Sau poate că-mi vine să suflu şi-n iaurt, dar nu pot fi acuzat pentru asta după toate cele ce s-au întâmplat din `90 încoace.
În această situaţie, fie că se schimbă sau nu guvernul, fie că şefia cabinetului va fi preluată de tehnocratul pedeliştilor, de cel al liberalilor sau al pesediştilor lucrurile nu au cum să se schimbe.
Vom trăi în aceeaşi Românie luată de proastă de către politicieni, vinovaţi, de altfel că orizonturile politice şi economice s-au îngustat într-atât încât nu mai e loc de întors un amărât de car cu boi.
