Cândva, cel puţin trei sferturi din populaţia Galaţiului ar fi comentat, tare îngrijorată, că iar se vinde Combinatul! Astăzi, trăim cu aerul că parcă citim o ştire de prin Zimbabwe, nu din oraşul nostru. Pe vremea comunismului, cultivate ca branduri de oraş, chiar de ţară, Combinatul şi Şantierul Naval erau învăţate şi la şcoală, iar poeţii proletcultişti câştigau binişor cântând ode oţelarului. Ei, chiar dacă nu se discută aprins, am constatat că ştirea din ziarul nostru privind vânzarea ajungea la peste 5.000 de accesări. Deşi, de la vlădică până la opincă, nu îl mai receptăm ca „al nostru”. Şi când te gândeşti la atâtea şi atâtea suflete de siderurgişti pieriţi, de-a lungul istoriei glorioase a Combinatului, în cumplite accidente, unele chiar cu oameni arşi de vii, prinşi pe vecie în lava oţelului, ca în statui de metal carnivor… Măcar pentru acest lucru, imaginea Combinatului n-ar trebui ştearsă de pe blazonul local. Nu vezi nici un indicator care să explice călătorului ce scoate acel fum.
Şantierul Naval DAMEN lipea recent flayere prin autobuze, vorbind despre 125 de ani de existenţă la Galaţi. E clar că se referea la minunea realizată de Fernic, atelierul din 1893, DAMEN existând, în Olanda, de la 1875. Dar ce i-ar costa pe nişte investitori străini cu respect european să cultive (şi) acest nume istoric local?… Dar noi îl cultivăm?!
Acum, cel mai mare producător de oţel din India (iar vin… indienii) depune ofertă de cumpărare a Combinatului. De fapt, e chiar unul dintre… concurenţii internaţionali ai actualului proprietar. Un război comercial, ca oricare altul…
Din păcate, nu avem destule companii străine atrase la Galaţi (lipsa de drumuri rapide, de aeroporturi, de seriozitate, birocraţia, şpăgile etc.). Chiar şi aşa, va fi tot mai greu de spus ce mai rămâne „lucru românesc” şi ce nu, este greu de spus într-o lume-amalgam, o maioneză internaţională în care se toarnă la noi şi filme transnaţionale „cu actorii lor şi cu caii noştri”, dar să rămână cultivate vechile branduri! Doar într-o ţară sălbatică investitorii străini nu sunt văzuţi implicaţi în viaţa socială a locului şi parcă se feresc să-i atingă pe băştinaşi la evenimente locale, nu se fac văzuţi în comunitate decât prin nişte eventuale sponsorizări... În fond, şi ei se pot lăuda „afară” cu istoria brandurilor cumpărate, nu?
