Nebunia asta cu economiile la bugetari, prin oferirea câtorva zile de concediu fără plată, „dar” de sărbători, e contestată de toată lumea. Unii aduc argumente raţionale, pentru că finalul de an e încărcat suficient cu probleme, pe care tocmai bugetarii le au de rezolvat în această perioadă. Şi, dacă iei categorie cu categorie, chiar patru zile, prin rotaţie, libere în luna noiembrie, par imposibil de realizat.
Profesorii n-au cum să fie lăsaţi acasă, pentru că nu pot fi închise şcolile, funcţionarii au situaţii de final de an, poliţiştii au atribuţii sporite cu prilejul alegerilor, medicii şi aşa sunt puţini, iar cadrele medii sanitare nu pot intra nici ele în concediu când spitalele sunt pline şi gripa stă buluc pe capul nostru.
O veste interesantă ne-a venit din zona lucrătorilor din serviciile penitenciarelor, unde s-a propus un program de lucru scurtat, în aşa fel încât cadrele care lucrează acolo să poată lua şi ele parte la efortul economiilor la bugetul naţional.
Uite o zonă unde lucrurile ar putea fi rezolvate mult mai uşor şi cu duhul blândeţii, ne-am spus noi. Ce-ar fi să li se ceară deţinuţilor, persoanelor private de libertate vroiam să spun, să stea cuminţi vreo săptămână, promiţând pe cuvânt de onoare că nu-şi părăsesc celulele şi gardienii să intre în concediu fără plată?
La urma urmei, deţinuţii ar putea să se şi autogospodărească, ca să nu vină la serviciu nici angajaţii de la bucătării, infirmerie etc. Chioşcul din curte nu intră în program, pentru că e privat, aşa că ar avea de unde să se aprovizioneze.
Exemplul lor ar putea fi urmat şi de alte categorii socio-profesionale. De exemplu, hoţii ar putea face o pauză de lucru timp de patru zile, să aibă şi poliţiştii cum să stea liniştiţi acasă. Sau parlamentarii ar putea să circule pe benzina lor în campanie, ca să scutească parlamentul de cheltuielile de deplasare, funcţionarii din primării ar putea renunţa la pauza de cafea timp de două săptămâni, scurtând natural programul de lucru.
Iar măturătorii ar putea dona o săptămână uneltele muncii lor cetăţenilor din zonă, prin acord comun, dacă tot le mătură pantofii în miezul zilei. Poate aşa s-ar executa curăţenia oraşului pe întuneric, pentru că nu sunt mulţi amatori de dat cu mătura în văzul vecinilor.
O atitudine patriotică generalizată la oraşe şi sate ar aduce economii uriaşe şi, la final, pentru rememorarea vremurilor când era curăţenie, ordine şi toată lumea ştia de frică, am putea organiza de sărbători o Cântare a României sponsorizată de FMI şi de liderii partidelor politice, cu banii economisiţi din campania electorală.
Tot cu fonduri economisite ar putea fi instalat festiv în funcţie noul preşedinte, indiferent cine va fi el. Pentru că problema metodelor de ieşire din criză nu este subiect de campanie, ce mai contează de unde vin banii!
Oricum bugetul pe 2010 nu mai poate fi salvat. E săpat adânc prin toate sectoarele de cheltuielile lipite de alegeri precum timbrul de scrisoare. Măcar să încheiem 2009 cu sentimentul datoriei împlinite şi cu câteva agape tovărăşeşti de partid şi de stat.
La anul, oricum nu va mai conta dacă lucrezi la stat sau la privat. Lemnul pentru sapă ni se va repartiza în mod egal tuturor, spre îndelungată şi cuminte folosinţă.
Ce candidat va recunoaşte, în această ultimă săptămână electorală, că a fost coparticipant, prin indiferenţă, prostie, încăpăţânare sau interese personale, la aducerea României la sapă de lemn?
Mai bine fac toţi glumiţe subţiri şi promisiuni deşarte. Dispariţia chenzinei din care bugetarii îşi cumpără produsele pentru masa de Crăciun nu este pentru ei decât un amănunt minor.
Suta de lei promisă de Ceauşescu bântuie ca o fantomă pe deasupra acestei campanii, la douăzeci de ani de la căderea comunismului. Atunci a fost refuzată, acum habar nu am ce se va întâmpla.
