Mai este foarte puţin şi democraţia noastră va împlini o vârstă care ar trebui să dea măsura maturităţii sale – 20 de ani. Din păcate însă, realitatea este cu totul alta decât cea care ni se serveşte pe post de mic dejun, prânz şi cină în fiecare zi.
Poate că cei care au apucat vremurile de dinainte de ’89 vor spune că greşesc, aşa că nu voi face comparaţia acestui regim cu cel comunist, ci … cu cel din povestea cu împăratul care umbla dezbrăcat prin regat, în timp ce toţi curtenii îi lăudau neasemuitele veşminte…
Problema este că de această dată nu se preumblă, gol, prin regat preşedintele, ori vreun alt candidat, ci realitatea însăşi aleargă prin ţară în fundul gol! Şi cel mai ciudat este faptul că ai noştri conducători sunt orbi şi surzi la o aşa grozăvie care, în condiţii normale, ar trebui să scandalizeze toată ţara…
La noi toate sunt pe dos, însă nu asta este noutatea; problema este că în timp ce toate merg anapoda în ţara asta, candidaţii la prezidenţiale ne explică – în scris sau prin viu grai – cât de bine ne este! Uite-aşa aflăm (în timp ce cozile la şomaj cresc!) că efectele crizei deja s-au redus sau ni se spune că reforma în educaţie este pe calea cea bună (asta, în timp ce profesorii rezistă în şcoli doar cu carnetul de partid la purtător).
Ca să nu mai vorbim de teza potrivit căreia materiile predate la şcoală ar trebui reduse, că tot există Google! În spiritul acesta, în curând nu vom mai avea nevoie de profesionişti – doar cunoştinţele pot fi accesate oricând, pe net, aşa că de ce ar trebui să le mai conţină şi capetele absolvenţilor de facultăţi sau masteranzii?
Să trecem puţin şi în domeniul sănătăţii; sunt spitale care îi trimit pe bolnavi, pe jos (nu, doamne fereşte!, cu salvare), prin oraş, la cine ştie ce clinică privată, aşa, ca să fie siguri de diagnostic. Asta, în timp ce conducătorii noştri – foşti şi actuali, fără deosebire – se arată mulţumiţi de reforma în sănătate!
Să vorbim şi despre agricultură? Să ne amintim că tocmai ce am aflat, în urma unei dezbateri între doi candidaţi la prezidenţiale, că în acest an subvenţiile în agricultură s-au dat mai bine ca niciodată? Şi, în timp ce fermierii îşi numără pe degetele de la o mână animalele (căci nu mai merită să ţină mai multe!), ne putem gândi că cei care au protestat la Cotroceni au fost doar nişte … politicieni deghizaţi!
Mai sunt multe de exemplificat, însă aţi înţeles probabil ideea. Trist este că acei candidaţi care promovează un anumit tip de discurs, tocmai ei fac exact pe dos! Aşa avem cadouri electorale, cu însemne tricolore, copii de grădiniţă sau de şcoală, pe post de manechine pentru însemne electorale, dezbateri politice în unităţi de învăţământ, afişe de campanie în instituţii publice şi câte şi mai câte, toate pasibile de amendă.
Da, dar numai dacă cineva are şi curajul să sesizeze la BEJ aşa ceva. Şi cum fiecare partid şi fiecare candidat are bubele sale în cap, sesizările nu apar… Nici măcar acele ONG-uri specializate nu se implică în astfel de poveşti, ci se mărginesc doar să figureze, în ziua alegerilor, prin secţiile de vot…
Ne aflăm pe ultima sută de metri a acestei campanii electorale; candidaţii îşi rup mâinile cerând voturile naţiunii, fără a oferi altceva în schimb decât o prestaţie slabă şi neconvingătoare pe o scenă şi aşa părăginită. Toţi – fără excepţie – susţin că au soluţii pentru criză, însă niciunul nu explică de ce n-au pus în aplicare până acum aceste soluţii, de dragul ţărişoarei pentru care plânge acum electoral…
Şi ştiţi ce este cel mai trist? Că la împlinirea a 20 de ani de democraţie, moment în care ar trebui să sărbătorim, vom avea nefericita ocazie de a alege cel mai puţin rău candidat, nu cel mai bun…
