Părinţii sunt într-o permanentă goană ca să le dea ce e mai bun, să o ducă puii mai bine decât au dus-o ei, nu au nici timp să mai mănânce la aceeaşi masă cu ei, ce să mai vorbim de educaţie, de comunicare, de timp petrecut împreună. Asta în cazul cel mai fericit, în care tatăl şi mama sunt acasă. Mulţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, sau pur şi simplu sunt plecaţi unde au văzut cu ochii şi nu le mai pasă de familie.
Aşa, copiii sunt trimişi la şcoală, ca să aibă grijă profesorii de educaţia lor. Mulţi dintre profesori au ajuns în învăţământ, pentru că aici se mănâncă o pâine călduţă, la stat: merg la serviciu patru ore şi au vacanţele lungi. Acestora nu le pasă de educaţia copiilor, pentru că nu şi-au ales meseria din vocaţie. Dar sunt şi destule cadre didactice dedicate, care şi-ar dori să-şi facă treaba. Ştiu şi simt că şcoala înseamnă, în primul rând, educaţie, nu acumulare stearpă de cunoştinţe. Nu un permanent pas alergător prin materia stufoasă, care nu se mai termină. Nu o permanentă competiţie în care sunt îndopate minţile, iar sufletele rămân goale. Sunt însă obligaţi de sistem să treacă la trap şi prin materie şi prin puţină lecţie de bună cuviinţă, în speranţa că se va prinde ceva de învăţăceii lor. Copiii noştri sunt geniali, învaţă de la clasa întâi ecuaţii, pe care noi le făceam abia într-a cincea, dar nu le mai spune nimeni, bunăoară, poveşti despre Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Moş Ion Roată. Să se ocupe părinţii de educarea lor, că de-aia i-au făcut!, îşi spun şi profesorii, buimăciţi de vremurile pe care le trăiesc.
Ca într-un divorţ, nici şcoala, nici familia nu mai sunt acasă pentru copiii noștri. Şi, când se mai nimeresc să treacă pe acolo, nu găsesc cuvântul magic care să ajungă la inima lor.
Suntem generaţia care a crescut după principiul fă cum îţi spun eu, că aşa e bine şi ne vine greu să înţelegem de ce copiii noştri nu se lasă educaţi după aceleaşi reguli, uitând că ei trăiesc în cu totul altă lume, pe care tot noi le-am făurit-o, vrem - nu vrem să recunoaştem. Ne-au luat-o vremurile înainte şi ne e greu să ne dezmeticim. Până atunci, ei se educă singuri, în faţa televizoarelor, pe internetul de pe telefon, la colţul străzii, la şcoala vieţii. Să vedem ce va ieşi din asta.
