Gata! Mai avem doar foarte puţin şi se va isprăvi cu acest bâlci de doi bani! Dacă, până ieri, românii cărora încă le pasă în ce fel de ţară trăiesc au mai avut ceva dubii, după confruntarea televizată de aseară, probabil că s-au lămurit ce şi cum.
Aşadar, nu ne rămâne decât să aşteptăm duminica şi să vedem, la închiderea urnelor, ce-i pune Moş Nicolae fiecărui candidat în ghetuţe.
A fost o campanie urâtă în toate sensurile cuvântului, de la imagine până la mesaj, de la atitudine până la vocabular. Lumea s-a bătut, s-a scuipat, s-a isterizat de ai fi spus că vine Apocalipsa.
Politicienii au promis, au zâmbit, au înjurat, au plâns şi au râs. Toate s-au petrecut după un adevărat ritual de care nu vom scăpa decât cu un foarte mare efort general.
Una dintre cele mai mari probleme ale acestei campanii nu a fost nici intoxicarea cu informaţii false, nici descoperirea „întâmplătoare” de tot felul de schelete prin dulapuri şi nici folosirea dezgustător de evidentă a emoţiilor fabricate la minut.
Una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat oamenii în această campanie a plecat de la o greşeală la care toate partidele au fost părtaşe într-o măsură (deoarece toate partidele, aflate, pe rând, la guvernare, s-au folosit de aşa ceva). Vorbesc despre greşeala de a numi politic şefii instituţiilor descentralizate din teritoriu.
Din cauza acestei practici – care, la început, nu părea absolut deloc periculoasă – s-a ajuns în această campanie electorală la o aberaţie: români care nu au de a face cu politica şi care nici nu vor să se amestece cu ea au fost nevoiţi nu doar să facă politică, ci pur şi simplu să se teamă pentru locurile lor de muncă. Căci în momentul în care o instituţie este condusă de un om numit politic, este greu ca angajaţii să îţi rămână independenţi.
Din respect pentru oamenii care îşi fac treaba la Galaţi, nu am să dau exemple de la noi din curte. Să privim, deci, peste gard: am fost cu toţii martori la un incident filmat la Bucureşti, când susţinătorii PD-L şi cei ai PSD, fiecare în gecile de campanie, se certau pe seama unui mare banner montat în apropierea sediului PD-L.
În timp ce gecile portocalii se înfoiau către cele roşii şi viceversa, am zărit un poliţist, chemat la faţa locului, probabil pentru a dezamorsa conflictul. Adversarii politici de până atunci au găsit de cuviinţă să îşi verse năduful pe omul legii, întrebându-l direct şi – după părerea mea total nepoliticos – ce lege va aplica?
Şi ştiţi ce am mai văzut în acea înregistrare? Privirea plină de neputinţă a poliţistului…
În condiţiile în care, după parlamentare, până şi şefii poliţiilor din România au fost subiect de negociere politică, între PSD şi PD-L, de ce ne-ar mira acum ezitarea oamenilor legii?
La fel, cum să ne mai mire reacţiile (sau, după caz, non-reacţiile) altor angajaţi de stat care, pur şi simplu, au încercat în această perioadă să se facă invizibili. Pentru că aceşti oameni care, după zeci de ani de muncă, s-au trezit că lucrează în instituţii conduse politic, s-au temut (şi încă se mai tem) pentru locurile lor de muncă.
În general, din fiecare greşeală, cine este dispus poate învăţa ceva. Indiferent cine va fi câştigătorul de duminică, trebuie să înceteze această practică distructivă în care românii sunt înregimentaţi politic la locul de muncă, pentru ca apoi să fie pur şi simplu şantajaţi electoral!
