N-am înţeles dacă cele 15.000 de cadre didactice care dispar din învăţământ în acest an reprezintă un început de reformă în domeniu sau pur şi simplu înseamnă o reducere a cheltuielilor.
Înclin să cred că e doar o măsură economică, pentru că e greu de crezut că cei 15.000 de profesori care pleacă sunt neapărat cei mai slabi, iar sistemul educaţional se leapădă astfel de uscături. Aşadar, sunt disponibilizaţi pentru că e criză.
Deşi Ordonanţa de Urgenţă 114/2009 se referă la toate categoriile de bugetari, singurele cifre avansate până acum se referă la profesori, la învăţământ în general. Culmea e că guvernanţii nici nu pot face vreo mişcare până în toamnă, anul şcolar fiind decalat de anul calendaristic.
Aşadar, reforma economică necesară trecerii crizei începe cu măsuri valabile cel mai devreme în luna septembrie. La sfârşitul anului trecut, profesorii şi-au primit banii pentru cărţi. Din 100 de euro, cât trebuia să primească, au primit puţin peste 100 de lei.
Tot pentru că e criză. Iar proiectul de buget local loveşte şi el în învăţământ, de unde se tot taie. Tot pentru că e criză. Dacă tot n-au reuşit să îl reformeze timp de 20 de ani, ar putea la fel de bine să îl subfinanţeze, că tot e prioritate naţională.
S-au semnat memorandumuri, s-a întocmit pactul pentru educaţie, s-a bătut monedă pe necesitatea unui învăţământ de calitate, dar totul s-a prăbuşit în faţa crizei financiare, unde profesorii şi elevii deopotrivă trebuie să fie primii care plătesc.
De mai bine de trei ani, la Ministerul Educaţiei se coace o lege unitară a învăţământului, care nu a mai ieşit pentru că brutarii s-au tot schimbat şi nu s-a căzut de acord asupra reţetei.
Au apărut nenumărate variante, scoase sau nu la dezbatere publică, dar nimeni nu a mers până la capăt. Să recunoaştem, învăţământul e domeniul care s-a schimbat cel mai puţin în ultimii 20 de ani, cu toate că nebunia reformelor l-a atins cel mai des.
Profesorii predau după aceleaşi metode învechite, iar ciclurile educaţionale sunt departe de a fi puse în concordanţă. Dacă reforma ar fi început cu sistemul universitar poate că absolvenţii care alegeau învăţământul ar fi putut schimba ceva.
Dar aşa, Guvernul dă afară 15.000 de profesori, în timp ce universităţile din ţară produc alţi 15.000 de profesori de aceeaşi factură ca şi cei ce urmează a fi disponibilizaţi.
În toamnă nu vor fi cu 15.000 de şomeri mai mult, ci cu 30.000, pentru că trebuie să îi punem la socoteală şi pe cei care vor termina anul acesta facultatea, studenţi care se pregătesc pentru un domeniu unde criza trage obloanele.
Dacă tot nu produce efecte economice încă din luna ianuarie, poate că ar fi fost mai nimerit ca guvernanţii să se axeze pe pachetul de legi privind educaţia. O reformă gândită coerent poate că ar fi dus şi la reducerea cheltuielilor în acest domeniu.
Sacrificată timp de 20 de ani pe motiv de tranziţie, educaţia e prima victimă şi pe timp de criză. Nu profesorii sunt cei care vor avea de suferit pe termen lung, ci aceiaşi elevi. Mă rog, alţii, pentru că de 20 de ani avem doar generaţii de sacrificiu. Asta e adevărata criză.
