„Finanţele româneşti devin un adevărat show (sau să zic mai bine circ?)” – îmi scrie un gălăţean care lucrează la o cameră de comerţ din SUA.
El face şi o „traducere” haioasă a situaţiei în variantă americană, ca şi când „Jay Leno (sau Rush Limbaugh, mai bine) devine director de comunicare în subordinea lui Beb Bernanke, preşedintele Rezervei Federale, iar Mick Jagger devine consilier pe probleme de comunicare!”
Rezerva Federală fiind banca centrală a SUA, Jay Leno, un fel de Florin Călinescu american la „Chestiunea zilei” de mai an, iar Limbaugh, un controversat, dar popular comentator radio.
Chiar, un cântăreţ la Ministerul Finanţelor?! Moş Crăciun, atunci când vorbeşte cu copiii, ştie dacă are în magaziile de la Pol jucăriile cerute de micuţi, dar ce să ştie fermecătorul Dan Bitman despre ce poate ministerul, atunci când vor culege plângerile de la populaţie? Căci de asta a şi fost angajat, ca o „interfaţă” între minister şi cetăţeni.
În loc să vii cu jalba-n proţap la domnul Vlădescu, personaj plictisitor, ca toţi finanţiştii, vino mamă la Bitman! Dacă eşti şi fan „Holograf”, uiţi să mai înjuri fiscul şi pleci acasă fredonând!
Bitman se pricepe să modereze emisiuni interactive, ba chiar a jucat şi în film. Rolul prinţului Andrei Moruzzi, din filmul „Orient Express”, al lui Nicolaescu.
Aşa, ca prinţ, va şti poate să se poarte elegant şi să vorbească politicos cu omu`, nu ca dom` Vlădescu, care spunea că omul de televiziune Andrei Gheorghe, angajat la acelaşi minister al Finanţelor pe post de consilier pe probleme de comunicare (că tot e prieten sau în relaţii cu destule relaţii şi nu mai fumează „iarbă”), era „muci” (mă scuzaţi, expresia e de… ministru!) după primele zile de lucru în subordinea sa. Adică mort de oboseală, că aşa se munceşte în Finanţe!
Fiindcă veni vorba, mai sus, de America, care găseşte amuzantă sau chiar penibilă prezenţa unui cântăreţ la Finanţe, pe tărâmul lui Columb, spre deosebire de cel al lui Columbeanu, universităţile tehnice au şi cursuri obligatorii de actorie.
Nu de alta, dar inginerul american trebuie să se comporte, atunci când este în producţie, ca un tip natural, sigur de cunoştinţele lui, iubitor de subordonaţi… Chiar dacă nu este.
A fi actor sau cântăreţ, ca Bitman, nu poate bara ca principiu o altă carieră, plicticoasă, în Finanţe. Alecsandri era poet şi dramaturg, dar asta nu l-a împiedecat să fie un bun ministru de Externe! Să nu uităm că americanii au avut chiar un preşedinte actor, pe Reagan!
Coandă al nostru era corigent în liceu tocmai la fizică, în schimb era foarte bun la vioară. Poate ajungea şi el un aplaudat solist, cam ca Bitman, dacă nu întâlnea un profesor care să-i facă fascinante materiile exacte…
Astfel încât ar trebui să încetăm cu etichetările, că n-am avea adică voie să facem şi altceva! Numai să ne pricepem.
Unele firme japoneze pun în faţa intrării o statuie de cauciuc a directorului, ca angajaţii să-şi poată descărca frustrările dând câţiva pumni în efigia moale a personajului tare. Dacă o astfel de… efigie, ca în cazul lui Bitman, este şi simpatică, cetăţeanul furios se va lumina şi-şi va descărca lui oful.
Cu Bitman, „vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populaţiei. Vreau să ştiu ce gândeşte populaţia despre MFP”, a declarat ministrul Vlădescu. Păi atunci e şi mai simplu: Bitman ar putea să citească pur şi simplu ziarele pentru dom´ Vlădescu.
Şi încă ceva: „montarea” unui personaj simpatic şi pozitiv la „intrarea” sumbrului minister poate întări faptul că urmează vremuri şi mai rele!
