Am asistat de multe ori la evenimente legate de Istorie şi m-am amestecat cu viclenie printre elevi, ca să observ. Cu cât devin mai maturi şi mai adaptabili, cu atât elevii stau mai pitiţi mai în spate ca „să nu piardă timpul” şi să mai butoneze: căutând documentaţie pentru lecţii, referate gata gândite sau chiar distrându-se, însă îmbrăcaţi de sărbătoare. La înmormântarea unui om din cultura gălăţean, un fost marinar şi fost oţelar gălăţean a vorbit cu emoţie despre trecutul acestora şi despre soarta femeilor la vreme de război, nedrept ignorate. Istoriile importante pentru… Entitatea românească (cum altfel să spun, după ce „Patria” unui Bălcescu s-a tocit în naţionalismul oficial comunist?), trebuie spuse însă cu mare grijă, pentru a fi şi crezute, şi stimate, dacă nu şi onorate cum s-ar cuveni şi de către generaţiile noi. La aceeaşi pomenire, un preot care venise de la 60 km pentru a fi la catafalcul acelui scriitor credincios şi Istoriei şi Celui de Sus, observa, fără să acuze „tineretul”, că astfel de cuvinte, sincere, vor fi găsite însă de mulţi tineri cel puţin „demodate”…
La evenimente, naţionale sau nu, am văzut cu plăcere încercarea unor dascăli de a umaniza personajele istorice, fie ele genii ori mari războinici, de a veni cu faţete noi. Mulţi dascăli, şi ei cu probleme de viaţă, preferă însă calea mai uşoară: scurtarea discursului, ca un fel de promisiune făcută picilor că măcar serbarea plicticoasă nu o să dureze. Într-un reportaj radio, o profesoară, desigur, bine intenţionată, mulţumea elevilor care au venit „din proprie iniţiativă” îmbrăcaţi în ii, cu ocazia unei serbări naţionale. Cred că majoritatea s-au pus bine cu profesorii şi e mai bine să nu ne îmbătăm cu apă plată! Profesorii nu mai bat copiii la palmă, ca odinioară, unii chiar au energie şi bunăvoinţă. Nu ajunge: am întrebat odată la clasă pe elevi de ce Iosif Vulcan a fost numit „naşul literar” al lui Eminescu. O profesoară de Română, iubită evident de către elevi, pasionată de literatură, s-a simţit datoare să „găsească” răspunsul: editorul transilvan îi era drag Poetului. Nu pentru că l-a botezat literar pe tânărul Eminovici?!
Într-adevăr, şi Istoria predată în şcoli este, ca manual şi predare, tot mai scurtă, „sărită”, uneori chiar frivolă sau cu simple ilustraţii cu explicaţie! Unii dascăli chiar îmbracă Poetul, geniul de bun simţ, în straie pompoase, făcând chiar antipatic elevilor personajul, altfel fascinant! Discursul Dascălului trebuie reinventat!
