Teoriile economice liberale pleacă de la o minimizare a intervenției statului în activitatea operatorilor economici, aceștia fiind lăsați să se manifeste independent, ideologie ce ar sta la baza prosperității. Statul urmează a-și păstra rolul de minim regulator al economiei, în special prin politica fiscal-bugetară, cea monetară fiind atributul băncii centrale. În atare context, discuțiile ce au urmat în spațiul public românesc, urmare aprobării bugetului pe anul în curs, au scos în evidență o serie de aspecte ce merită a fi menționate, fără a avea pretenția clarificării lor.
Mai concret, în urmă cu doar o săptămână, premierul Ludovic Orban declara că sporirea alocațiilor de stat pentru copii se va realiza atunci când vor exista fonduri. Acest fapt ar urma să se petreacă cel mai probabil după rectificarea bugetară de la mijlocul anului, atunci când vor fi ”prinși” în buget și banii necesari. De departe însă, cel mai ”fierbinte cartof” moștenit de actualul executiv de la guvernările anterioare îl reprezintă creșterea punctului de pensie prin lege de la 1.265 lei în prezent, la 1.775 lei de la 1 septembrie 2020. Este o creștere ”otova” a pensiilor plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat cu circa 40 la sută, efortul bugetar fiind de circa 16 miliarde de lei, la care am putea adăuga în jur de șase miliarde de lei pentru creșterea alocațiilor copiilor. Impactul nu ar fi la ”vârf de sarcină” în 2020, ci mai apoi, însă despre faptul că alocațiile și pensiile sunt mici în raport cu nevoile unui trai decent nu mai are rost să discutăm. Avem de-a face cu o axiomă a României postdecembriste. Ne desprindem total de jocul politic al zicerilor despre aceste alocări bugetare și rămânem strict în zona tehnică. O creștere a veniturilor nu se poate realiza decât ca urmare a sporirii încasărilor bugetare, datorată fie creșterii economice, fie îmbunătățirii gradului de colectare. De salutat inițiativa ministrului de finanțe Florin Cîțu de a trece și urgenta prin CSAT problematica modernizării ANAF, dar situația de fond a nevoii de bani rămâne și devine stringentă pe termen scurt.
Evident, de actualitate este şi soluția împrumuturilor statului pentru finanțarea cheltuielilor asumate. Dincolo de impactul asupra deficitului, se pune problema achitării acestora. Generațiile actuale și viitoare vor fi antamate creditorilor, pentru că mai orice tânăr care intră în viață știe ce înseamnă dobândă și povara achitării ratelor. Și dacă n-ai, de unde dai?
