Normal că suntem conectaţi şi available, în pas cu tehnica ultra-modernă. E mai interesant să fii în permanenţă busy, altfel zice lumea că n-ai treabă.
Ne upgradăm peste noapte. Neuronii se conectează automat la schimbările tehnico-politico-fashion. Să explic: dacă eşti în politică şi nu ai o piesă Vuitton sau Dior sau Armani (care să nu fie un „fake”!), eşti un Nimeni, conform codului din lumea mondeno-politică.
Dacă ai totuşi o astfel de piesă, dar nu ai un BlackBarry sau măcar un telefon business cu USB de internet, nu e bine deloc, habar nu ai pe ce lume trăieşti şi e posibil să nu prezinţi garanţie sau nu dai bine pentru presă. Ceea ce e groaznic!
Ţinem pasul şi nu ne lăsăm mai prejos. Stăm busy, dar signed in, gata să primim mesaje despre lume, politică, viaţă.
Nu mai socializăm ca pe vremuri, ne întâlnim pe Facebook, unde ne postăm poze, avem idei, înjurăm, ne facem prieteni şi duşmani (sună a manea!).
Mai toţi politicienii au cont pe Facebook (mai puţin Vanghelie). Îşi postează idealurile naţionale, din care oricum niciodată nu se realizează nimic. Nu mai zic de ID pe Messenger.
Iar blogul printre politicieni e deja dovadă de intelectualitate fină, profundă. Pe blogul personal, liderii politici îşi stochează ideile, filozofează pe tema bunăstării naţionale şi pozează în personaje cu un IQ senzaţional.
Nu mai facem şedinţe la mese lungi, facem conferinţe pe Messenger, comunicăm în grup pe BlackBerry. De ce să ne mai vedem de-adevăratelea dacă există webcam?
Laptopurile au devenit un accesoriu de genul: fără-el-nu-pot-să-respir sau nu-pot-să-mă-urc-în-maxi-taxi.
Nu prea mai citim ziare pe hârtie, pentru că există ziare on-line, newslettere care ni se încarcă direct pe mobil. Dacă primarul Constanţei a plecat în Brazilia, noi aflăm înainte ca el să se urce în avion.
Dacă Adrian Năstase are o strategie anume pentru alegerile de partid de la sfârşitul săptămânii, aflăm printr-un enter. Aşa cum aflăm şi de ce politica e târfă, şi că Monica Iacob Ridzi are încă un dosar penal, că pe Adrian Năstase încă îl urmăreşte mătuşa Tamara, că Udrea şi Berceanu sunt urmăriţi de Fisc.
Citim doar cu un singur click bancuri răutăcioase la adresa liderilor politici, cum ar fi cel despre prim-ministrul Boc, care îl întreabă pe ministrul de Finanţe, după ce au luat masa: „Băi ministrule, mai luăm ceva?” Ministrul de Finanţe îi răspunde: „Domnule prim-ministru, n-a mai rămas nimic de luat!”.
În tot acest timp, firmelor li s-a luat tot ce li se putea lua. Dar Guvernul a născocit noi legi prin care a demonstrat că întotdeauna numărul taxelor şi impozitelor este, practic, fără număr.
Ca urmare, falimentele se ţin lanţ, implicit creşte numărul şomerilor, iar prim-ministrul încearcă să ne convingă prin toate mijloacele că aşa e bine: să iei maxim de la segmentul privat până îl omori de tot, pentru a creşte fondurile la bugetele de stat.
Măcar dacă s-ar face ceva cu banii, ceva constructiv pentru spitale, învăţământ, infrastructură etc.
Uşor-uşor, economia României fluieră a pustiu, e signed out, iar firmele private – cu sprijinul nemijlocit al Guvernului – sunt pe cale să devină invisible.
