În puii mamelor şi taţilor noştri. În puii lor şi în puii noştri. E un fel de pseudo-înjurătură, un înlocuitor pentru... ştie toată lumea pentru ce, dar e ceva unanim acceptat şi, se pare, cât se poate de legal din punctul de vedere al CNA, din moment ce există chiar şi o emisiune ”În puii mei”.
E expresia care ne defineşte ca naţiune în acest moment. Moment în care promovăm non-valorile, în care preferăm emisiuni cu târâturi dornice de afirmare prin scandaluri sexuale, cu baieţei cu gesturi de fetiţe, care sunt în stare să se dea până şi la moderatori pentru a se vorbi despre ei.
Suntem vai de capul nostru, habar nu mai avem cine suntem, tinerii sunt confuzi, fetele cred că, dacă vor să reuşească în viaţă, e obligatoriu să îşi găsească un Irinel sau să se siliconeze în toate zonele moi.
Băieţii îşi iau modele tot de la televizor, modele care beau, se droghează, se remarcă doar prin circ şi apariţii la evenimente mondene de mâna a doua.
Nici din politică nu avem ce alege. Discursurile sunt superficiale, fie apretate prea mult, fie prea hai-să-ne-tragem-de-şireturi, dând pe afară de populism.
Ia uitaţi-vă în jur! În funcţii-cheie găsim nichite şi vanghelii şi becali care vor doar să arate celorlalţi că pot să îl strivească pe muritorul de rând doar ignorându-l, umilindu-l, punându-l aiurea pe drumuri.
Nu, nu mai avem valori. Bunul-simţ a devenit ceva desuet. Unii părinţi îşi învaţă copiii să dea din coate, să răcnească, să scuipe, să înjure, să se remarce cu orice preţ – pe principiul că doar aşa răzbeşti în viaţă, dragul mamii.
Să nu îţi asumi nicio responsabilitate – a devenit unul dintre principiile de bază ale societăţii noastre. Să te faci că nu vezi, să te faci că nu înţelegi, să nu semnezi nimic ce te-ar putea trage la răspundere.
Privim România după o iarnă cam grea: gropi - adevărate cratere, străzi-patinoar, iar noi, care plătim taxe şi impozite, înjurăm mărunt, în timp ce ei, care ar trebui să se ocupe ca toate acestea să nu fie aşa, dau vina pe iarnă sau pur şi simplu nu le pasă.
Nimeni nu dă în judecată administraţiile locale, deşi, în străinătate, o astfel de situaţie în care maşinile se dezmembrează pe străzi sau oamenii îşi rup picioarele pe gheaţă ar costa scump administraţia în procese în care nu ar avea nicio şansă.
La noi merge şi-aşa! Suntem într-o aşteptare continuă. Luăm de bună expresia: „Va răsări soarele şi pe strada noastră!”. Cu toate că şi cea cu „Speranţa moare ultima” ni se potriveşte de minune.
