„Ei, lasă, nene Fănică, că or mai fi şi exageraţiuni!”, „Ce exageraţiuni, coane?, nu vezi că ne ducem de râpă?”, cam aşa s-ar putea comenta, caragialeşte, rezultatele sondajului CURS dat publicităţii în aceste zile.
Sondajul ia pulsul românilor în privinţa problemelor care ne fac să nu dormim noaptea de grijă: nivelul de trai, capacitatea guvernanţilor de a scoate România din criză, nivelul salariilor şi pensiilor etc.
Că o ducem rău, că salariile par mai mici decât anul trecut – raportate şi la preţurile crescute – şi că pensiile nu s-au majorat aşa cum se promitea în 2009 sunt lucruri pe care le ştim foarte bine.
Că facturile au venit tăvălug peste noi, că plătim mai mult şi pentru căldură şi pentru gaze şi pentru energia electrică, în condiţiile în care ni se dau asigurări că nu s-au operat scumpiri semnificative, iar ştim extrem de bine.
Aşa cum ştim că economia se scufundă, încet, dar sigur, timp în care la televizor guvernanţii ne garantează că fix de mâine vom trăi mult mai bine…
Prin astfel de promisiuni deşarte, conducătorii noştri îi izolează şi mai mult pe românii de rând în lumea lor. Aceea în care nu există salarii sau pensii nesimţite, unde nu se câştigă la Loto, unde nu se primeşte nimic de pomană şi unde movul este purtat, cu sinceritate, de femeile uşoare.
Reîntorcându-ne la sondajul CURS, ar trebui totuşi să menţionăm un lucru: de ce ni se spune ceea ce ştim? Oare românii nu sunt conştienţi de faptul că le merge mai rău decât anul trecut?
Că sunt mai descurajaţi decât în ianuarie 2009 sau că au mai puţină încredere în conducători, acum, în primul an (după o serie de trei) care nu este electoral?
Menirea unui sondaj este, cred, conştientizarea anumitor probleme, tendinţe etc din societate. Când însă ni se spune ceea ce ştim, lucrurile nu mai par la fel de interesante.
Din această perspectivă aş fi vrut să văd unele răspunsuri ale românilor. Decât să fi fost întrebaţi cam cât plătesc statului sub formă de impozite şi taxe, mai bine ar fi fost întrebaţi cât ar fi dispuşi să dea în plus, pentru redresarea economiei?
Sau, în loc să fie întrebaţi dacă sunt de părere că România merge într-o direcţie proastă (unde avem un răspuns afirmativ care dă dimensiunea pesimismului naţional – 77 la sută!), mai bine cei intervievaţi ar fi fost puşi să aleagă între primele trei măsuri anti-criză ale actualului guvern…
Cât de mult îi pasă coanei Marghioala că 64 la sută din cei chestionaţi cred că guvernanţii nu ne vor scoate din criză, sau, mai interesant, că astăzi, la Congresul PSD, ar putea câştiga (vai, ce surpriză!) Mircea Geoană?
În schimb, dacă sondajul respectiv ar fi demonstrat că românii, în proporţie de 77 la sută, ar fi de acord să se aplice o nouă taxă, nu mare, dar aplicabilă tuturor, iar din banii strânşi să se înfiinţeze, la nivel local, locuri de muncă, ar fi fost o noutate, nu?
Sau, dacă am fi aflat din acest sondaj că măcar 65 la sută din cei intervievaţi ar opta să îşi direcţioneze cei 2 la sută din impozitul pe venitul obţinut anul trecut către o instituţie (sau chiar către stat) care să se ocupe de reîncadrarea şomerilor?
Treaba este că astfel de întrebări nu se pun, nu pentru că nu ar răspunde nimeni la ele, ci tocmai pentru că prin răspunsurile primite s-ar concluziona că, decât să aştepţi, cu mâna întinsă, colacu’ de pomană, mai bine înfiinţezi o fabrică de colaci… de salvare.
