Să rezistăm acasă: viaţa e de unică folosinţă!

Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Ca să scapi cu viaţă, poţi fi în stare să mai rabzi. Paradoxul e că tocmai libertatea iresponsabilă a ajuns mai periculoasă decât terorismul. Primejdia apropie, chiar dacă trebuie să rămânem la doi metri distanţă: am văzut scene emoţionate, cu oameni vorbind din balcoane, peste stradă, când poate ieri tăceau, taciturni şi sănătoşi. Şi nu numai pentru noi este important să respectăm nişte reguli stricte (până acum, se pare că 30 la sută dintre bărbaţi nu-şi spălau mâinile după ce foloseau toaleta), ci şi pentru siguranţa prietenilor noştri.

Am auzit o istorie veche cu tâlc: cică spaniolii i-au acuzat pe evrei de vrăjitorie în timpul unei pandemii de ciumă, pentru că urmaşii înţeleptului Solomon nu se îmbolnăveau. Dar, aşa cum mi s-a desluşit, exista la ei o rugăciune a spălării mâinilor înainte de ruperea pâinii. Dezinfectare strecurată!  Astfel, spălatul mâinilor devenea regulă sacră. Azi, unii suspecţii de infectare fug din spitale, dar amenzile, închisoarea pentru cei care ascund că au avut contacte cu persoane din zonele cele mai contaminate, înseamnă stare de urgenţă!

Până acum, de-abia aşteptam să găsim o portiţă ca să scăpăm de la serviciu şi să ne refugiem acasă, acum „acasă” ne stă în gât. Sigur, e cumplit să trăieşti într-o închisoare planetară, dar totul se va sfârşi cândva. Răbdarea se învaţă greu, dar putem face altceva?! Şi aşa, dependenţa de facebook ne-a făcut mai tăcuţi, izolaţi, nu vedem şi nu auzim în jur. Dar uite, chiar azi, am întâlnit pe stradă, privind la cei fără măşti, şi oameni de toate vârstele zâmbind, conversând la distanţă. Nu erau bogaţi, nu aveau Mercedes, nu mai aveau acces în locurile cu care se obişnuiseră – la cinematografe, teatre, biblioteci, muzee, bodegi, până şi în biserici. Vom participa la slujba de Înviere online; în fond, şi Dumnezeu pare să ne dea like la gândurile noastre bune. Şi aşa, printre… urmările bune la situaţia gravă, care a ucis şi îmbolnăvit oamenii la scară planetară, iată de pildă fapul că Veneţia, deşi pierde bani buni prin absenţa turiştilor, miroase mai puţin rău, apa mării nu mai este poluată de prezenţa aceloraşi turişti, iar clădirile istorice, care trebuie să asigure viitorul, inclusiv istoric, al lagunei, sunt mai protejate.  Avem cel puţin un teatru la Galaţi care va juca online – iar astfel vor putea vedea un spectacol foarte bun şi românii din SUA sau Franţa ori Australia. După trecerea flagelului, sper să rămânem cu ceva în plus faţă de ieri: acum, şcolile predau online, „gulerele albe” ţin teleconferinţe, dispare „condica”, vom fi mai avansaţi şi mai liberi. Iar dialogul direct va depinde de noi…

Citit 2242 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 16:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.