Amorțită în jonglerii electorale și în dispute constituționale fără ieșire, România izolată în perioada coronavirusului își poate aminti, fără plăcere, că treizeci de ani de ”merge și așa” nu ne-au deranjat prea des. De la ”nu ne vindem țara” și mineriadele vremurilor, am ajuns la ”mândria de a fi români”. Între timp, am produs un sistem sanitar pe care îl descoperim acum în toată ”splendoarea” sa, unul educațional care livrează analfabeți funcționali, nicio autostradă care să traverseze România de la un capăt la altul și trei-patru milioane de concetățeni plecați în bejenie, pe partea economică. Unii, marea majoritate, sunt apreciați și la locul lor. Alții ne cauzează cel puțin migrene, acum când repopulează mediile deloc salubre din care au plecat.
Per ansamblu, nu am reușit să finalizăm niciun proiect de țară, atâtea câte au fost. Am trecut de la o tranziție sălbatică, girată de incompetență, la o creștere economică însoțită de corupție masivă pe vremea... PNA. Am fost apoi martorii unei crize economice majore, inexistentă în mintea politicienilor populiști, asociată imediat cu decizii radicale de ”însănătoșire”, insuficient explicate în era ridicării sălilor de sport în pantă.
În mod neverosimil, a urmat o epocă a glumițelor și a giumbușlucurilor politice dinte palate cu pisici și marinari plus MTO, pentru cunoscători. A fost bruscată violent de un incident Colectiv. Așa, și? Stagnarea deciziilor radicale a continuat. În plus, au apărut personaje cu probleme penale și cu grave carențe de exprimare care ne-au prezentat utopic investiții majore. Mai clar, abilitățile acestora erau în zona manevrării micilor și a lădițelor cu tomate la întâlniri electorale asortate cu discursuri sforăitoare.
Din punct de vedere sociologic, ne lipsește încă sentimentul cetății, al înțelegerii expresiei de cetățean în adevăratul sens al cuvântului. Folosim în continuare, pe post de truisme, expresii de genul ”rufele murdare se spală în familie”, sau ”gunoiul se ascunde sub preș”, fără a încerca, măcar, să le deslușim sensul nociv în raport cu vremurile. Găsim de cuviință să ne diferențiem antagonic în raport de forma de proprietate a jobului, să mimăm des solidaritatea și să facem poze acolo unde nu suntem prezenți efectiv. Asociem frustrările noastre românești de zi cu zi cu probleme globale și suntem părtași la conspirații inventate de tot felul. Ne dezumanizăm ușor și vorbim urât. Nu facem asta toți deopotrivă, e adevărat. Dar când ne trezim?
