Sunt convins că dregătorii noştri stau cu ochiul şi la cele ce se petrec afară, de pildă la parcurile, acum deschise, ale francezilor, sau la muzeele italiene acum vizitabile, dar şi la nebunia violentă din SUA, care tare îmi aminteşte de epoca Erdogan. Văzând cum din punga naţională găurită de coronavirus se tot scurg bani, autorităţile s-au decis să ne dea totuşi drumul, pe lângă producţie, şi la niţică libertate de mişcare. Ia-i omului aerul şi îţi va fi apoi recunoscător când îl laşi să respire măcar pe o nară… Vin alegerile şi nu poţi să ţii economia din împrumuturi, iar ca să beneficiezi de ajutoarele UE îţi trebuie ceva carte, să poţi să scrie proiecte, ori la noi este greu de accesat chiar şi un portofel lăsat pe trotuar de preşedintele Charles Michel.
Este foarte tragic că au murit atâţia români răpuşi de coronavirus, dar cum nu s-a prezentat pe ecrane şi, statistic, numărul mult mai mare de decese din accidente sau din încleştări conjugale, am ajuns să simţim numai ciumă în jurul nostru. Acum (probabil şi pe fondul viitoarelor alegeri, care s-au simţit în declaraţiile Puterii şi ale Opoziţiei pe spinarea pandemiei), este vizibil efortul de a ni se insufla din nou de pe ecrane încredere şi fericire, încât îmi imaginez că, pe fondul ştirilor despre noi neîmbolnăviri, o să ajungem să avem mai multe învieri decât decese, depăşind în vindecări chiar şi graniţele ţării ori chiar negând că am fi avut vreo pandemie.
Sigur, economia geme, mai multe societăţi au închis porţile pe lângă cele închise deja prin veşnica politică economică nesimţită. Dar pandemia a închis marile mall-uri, cele care favorizau produsele din import şi duceau la faliment necesarele dugheniţe de cartier, care în această perioadă s-au mai redresat. Acum urmează să revină iar mastodonţii în care găseşti, comod şi curat, de toate…
Acum ar trebui să profităm şi să întoarcem răul internaţional spre binele naţional. Să punem de pildă în valoare turismul naţional, că tot ne temem încă de turiştii străini şi ei, de la prinţul Charles la instalatorul Alioşa, se sfiesc să ne viziteze. Ar trebui schimbată legislaţia, ca statul să poată investi în drumuri şi faţade ale unor construcţii care nu îi aparţin, dar îi oferă, indirect, bani din turism. Castelul Peleş este un exemplu de… pandemie administrativă! Întemeietorul, Carol I, înfiinţase chiar şi o stână regală, nu pentru familia sa, ci pentru străinii care trebuia să fie fermecaţi cu tradiţiile noastre româneşti.
