Aprindeţi Voicu din fiecare! Acesta ar putea fi un îndemn, o formulare mobilizatoare pentru toţi cei care îşi doresc să răzbată cu bine prin hăţişurile unei ţări părăsite în rostogolirea ei spre nicăieri.
Spun asta pentru că politica românească, de stânga sau dreapta, nu este nimic altceva decât un guguloi murdar de influenţă şi putere.
Iar cei care cad de pe scenă trebuie înlocuiţi numaidecât pentru că afaceri importante aşteaptă să fie conduse maiestuos.
Cine a crezut vreo secundă altceva, cine invocă poveştile cu principiile şi devotamentul faţă de acestea are acum ocazia să îşi pună cenuşă în cap şi să îşi recunoască stupida şi inexplicabila inocenţă.
De ce intră unii oameni din România în politică? Un răspuns sincer ar putea fi acela că aici e sfântul ciolan, de aici se împart funcţiile publice, adicătelea pâinea bunăstării imediate.
Asta mai poate fi şi locul uşor de asemuit cu o spălătorie în care intri mânjit şi poţi ieşi curat şi uscat prin câştigarea unei imunităţi nescrise.
Dincolo de toate astea, lucrul cel mai important este acela că poţi face bani din diverse afaceri fără să-ţi fie teamă de vreun control, iar dacă vreun preceptor răzleţ ar îndrăzni să caute noduri în lanul de papură ar rămâne în câteva ceasuri fără slujbă.
Bine - bine, veţi spune, Voicu ăsta e cel mai bun exemplu că nu poate merge la nesfârşit cu fofârlica şi că undeva li se va înfunda până şi ăstora ce par de neatins. Ba bine că nu!
Personajul despre care am vorbit ceva mai devreme e un fel de miel gras, zburdalnic şi neascultător, pentru care a venit Paştele şi din care se pregăteşte acum un drob public şi o tocăniţă internă.
Să vadă naţia că alde DNA şi alţi ascultători de telefoane nu dorm în şoşoni, ci dimpotrivă, sunt extrem de ocupaţi cu arestările de presupuşi infractori.
Nu minimalizez gravitatea faptelor de care este acuzat senatorul Voicu şi cred că el este unul dintre peştii cu greutate din iazul politic, cu toate că nu se ştia până acum mare lucru despre el.
Ce vreau să scot în evidenţă este că un astfel de caz apare cam o dată pe an, şi se termină cumva în linişte (cam ce aţi mai auzit în ultima vreme despre cazul Monica Ridzi?), netulburat de declaraţii de victorie legalistă şi emisiuni televizate care ţin ore în şir şi în care aflăm până şi ce număr poartă la pantof împricinatul, mai puţin aspectele care chiar ne afectează şi ne interesează cu adevărat.
Aştept cu nerăbdare Săptămâna Patimilor de anul viitor să văd ce spectacol public ne vor oferi cârmuitorii să ne mai treacă de criză, necaz şi sărăcie…
Na! Acum mi-a picat fisa! Nu cumva anul trecut, în aceeaşi perioadă, Gigi Becali se credea Iisus Hristos coborând cu cătuşe la mâini din duba penitenciarului? A naibii coincidenţă!
