Dacă a trebuit să învăţăm ceva, în ultimii ani, în materie de drepturi ale consumatorului, este vorba despre două aspecte.
Unu: să nu plecăm niciodată fără bonul fiscal; chiar dacă nu ni-l dau comercianţii, să-l cerem şi, indiferent de valoarea bunului, iar dacă este unul de folosinţă mai îndelungată, să păstrăm bonul cu pricina cel puţin atâta timp cât termenul de garanţie al bunului.
Doi: dacă suntem nemulţumiţi de produs şi am descoperit un defect imputabil producătorului, să-l returnăm, având asupra noastră bonul fiscal, ambalajul original (dacă se poate) şi un act de identitate.
Ştim cu toţii cât este de neplăcut să te duci înapoi la magazin cu un lucru care nu este în perfectă stare de funcţionare sau are, în cazul îmbrăcămintei şi încălţămintei, defecte vizibile.
De teama unei reacţii neplăcute a comerciantului, fiindcă, s-o recunoaştem, am cam fost obişnuiţi cu asemenea ieşiri, renunţăm, de multe ori, mai ales dacă valoarea bunului nu e mare, să mai cerem despăgubiri sau înlocuirea mărfii stricate.
Ne e lehamite să se uite vânzătoarele strâmb la noi, să ni se spună, pe un ton plictisit, „Da’ de ce nu v-aţi uitat mai bine când l-aţi luat?” sau cine ştie ce altă inepţie similară.
Şi totuşi, trebuie să recunoaştem, cel puţin în ceea ce priveşte despăgubirea în caz de defecţiune, lucrurile au început să se mişte.
Recent, unei cititoare i-a fost returnată, de către un important vânzător de electronice şi electrocasnice, suma de bani reprezentând preţul aspiratorului cumpărat cu mai bine de doi ani în urmă, dar care avea trei ani garanţie.
Modelul respectiv nu mai era comercializat, deci aparatul nu a putut fi înlocuit, iar vânzătorul a despăgubit clienta. Plăcut surprinsă, doamna ne-a sunat, să ne comunice vestea bună.
Personal, mi s-a întâmplat, chiar ieri, să mi se înlocuiască, de către un important retailer de încălţăminte, o pereche de ghete cu defect.
E drept, nu mi s-au oferit banii înapoi, ci doar posibilitatea de a alege alte încălţări, a trebuit să semnez factura şi procesul verbal, dar n-am rămas în pagubă.
Şi am plecat din magazin cu sentimentul că sunt respectată, deci voi mai cumpăra de acolo şi altă dată.
Evident, nu toţi comercianţii sunt aşa. Cu siguranţă, vom mai avea de suportat multe neplăceri, până când toţi comercianţii îşi vor aminti regula aceea cu „clientul nostru, stăpânul nostru”.
Tot recent, o gălăţeancă a ajuns la o secţie de poliţie, după ce conducerea unui hypermarket din oraş a acuzat-o că, în timp ce făcea cumpărături de cel puţin 300 de lei, furase un pachet de gumă de mestecat, de maxim 2,5 lei, care de fapt fusese cumpărat anterior din acelaşi magazin.
Şi, evident, pentru un pachet de gumă vechi şi început, nimeni nu păstrează bonul, este o aberaţie. Personal, aş fi dat magazinul în judecată.
Şi, cu siguranţă, n-aş mai fi călcat vreodată în el. E timpul, zic eu, să înveţe şi comercianţii că nu se poate să obţii profit la nesfîârşit călcând în picioare drepturile clienţilor.
Poate nu se vor revolta toţi, dar e suficient s-o facă azi unul, mâine cinci, poimâine 25. Românii nu mai sunt dispuşi să înghită chiar orice. Au învăţat că pot să-şi apere drepturile.
Şi, se pare, încet, încet, învaţă şi vânzătorii că un client respectat e un client mulţumit, iar un client mulţumit e o sursă de venit. Mai bine mai târziu decât niciodată.
