Ne mor zilnic societăţile! O fabrică trage obloanele, opreşti la un chioşc să cumperi ciocolată, te-ntorci să mai cumperi şi gumă – chioşcul nu mai e!
La astfel de vremuri trebuie vânate orice oportunităţi, cât de mici, ca să nu mărim numărul şomerilor, al săracilor asistaţi de stat, săracu’, cel care ia apoi tot de la noi, săracii!
Exemple de ce putem şi nu facem ca să nu gâtuim măcar ce mai merge sunt grămadă în jurul nostru.
Ca gunoiul! Ele se cheamă în primul rând delăsare, lipsă de educaţie gospodărească, ce mai, mârlănie!
Ziarul nostru a mai scris, de exemplu, despre lucrările ISPA care au bortelit zona de la Elice.
Păi, nu se poate fără mizerie! Până la un punct, da, dar acolo unde şanţul a fost deja acoperit, principala cale spre Faleză putea să fie bătătorită măcar, ca pe vremea bunicilor, sau călcată de două ori, frumos, cu compresorul.
Chiar şi pe ploaie, ar fi fost măcar ceva neted, iar o lopată de pietriş n-ar fi sărăcit Primăria!
O doamnă care se îndrepta sâmbătă spre frumoasa noastră faleză – cum, pară mălăisaţă, n-au multe porturi de la Dunăre! – a încercat să treacă peste conducta ruginită care barează drumul cel gloduros.
Mi-a atras atenţia când a strigat ceva despre mama lor – nu ştiu la cine se referea – după ce fusta i s-a sfâşiat, lăsând-o descoperită în faţa bulucului de oameni, tineri şi bătrâni, care erau nevoiţi să facă sport escaladând, ţeava.
Nu se găsea prin magaziile Primăriei o bucată mică de pasarelă, nu se putea obţine una de pe navele ruinate, numai să treacă gălăţeanul decent peste ţeavă?
Şi ce spun? Nu numai gălăţeanul, că vin destui străini de oraş şi de ţară, care tot fac poze Dunării şi sălciilor şi statuilor metalice de jos!
Spunem că nu suntem un oraş turistic, că n-avem ce să arătăm, dar punem tălpi şi celor care au ajuns, săracii, până la noi!
Ei bine, nu este vorba aici numai de bun-simţ şi frumuseţe, ci şi de bani! Cei care nu vor putea tropăi prin pământ şi noroi şi nu vor putea sări peste ţevi nu vor coborî la Dunăre să bea un suc, o bere, să mănânce o îngheţată.
Bun, ce ne pasă că nu sunt ei satisfăcuţi? Dar de toate barurile şi chioşcurile de pe Faleză care varsă în această perioadă taxe şi impozite la stat şi la Primărie vă pasă?
Să-i lăsăm să crape, să închidem tot şi să ne resemnăm să spunem că nu vin bani la buget?!
Bravo Primăriei că a câştigat bani frumoşi de la ISPA!
Dar dacă ar fi câştigat şi know how (în traducere, „cum se face”), dacă ar fi câştigat adică şi bunul-simţ european, am fi văzut grija de a produce cât mai puţină dezordine.
Un minihotel de pe Brăilei, cu accesul barat de un şanţ precum şanţurile de apărare ale cetăţilor, adâncite ca să împiedice accesul duşmanilor, a pus, iată, lacăt pe uşă!
Nicio trecere lesnicioasă asigurată, prin podeţ, peste „redută”! Niciun panou drăguţ care să mai ascundă mizeria, cu un „Ne scuzaţi pentru deranj”!
Aşa cum am văzut de pildă în cazul unei lucrări la gaze, pe strada Gării. Panoul cu „Ne scuzaţi” rămăsese multă vreme şi după ce lucrarea se încheiase…
Am greşit puţin: se mai şi câştigă din nesimţire.
Un patron de la o spălătorie de maşini de pe Coşbuc a cumpărat cu sticle de vin nişte muncitori din cei care săpaseră un şanţ în faţă, ca să-i improvizeze o trecere pentru maşini, să nu-i moară afacerea!
Doar că vinul nu se impozitează! Şi strada e plină de spălătorii şi vulcanizări şi de oameni care vin să-şi repare roţile stricate pe drumurile Galaţiului.
Parcă văd imaginea scrisă cândva de Călinescu în „Cronicile pesimistului”: românul, zicea el, iese în faţa prăvăliei lui şi se minunează de câtă gheaţă s-a mai adunat.
Când cade câte unul, se amuză, iar când cade el, ştie că i s-a întâmplat ceva memorabil.
Galaţiul e plin de astfel de lucruri „memorabile”.
Şi iată că pierdem bani şi din nesimţire! Halal spirit edilitar!
