Se ştie, beţivilor şi proştilor nu le răspunzi la provocări. Beţivii însă se pot trezi din aburii alcoolului, în timp ce proştii, niciodată. Cam acestea au fost gândurile pe care le-au avut în ultimele zile, privind, la fel ca toţi românii, la circul politic şi televizat din ţara noastră.
Că domnul Boureanu a fost sau nu mitocan, că a ştiut că doamna Firea este văduvă, sau că este unul din cei trei – patru din ţară care nu au aflat, este problema dânsului.
La fel, că doamna Firea a scăpat câteva expresii neortodoxe, sau că le gândea demult şi doar aştepta momentul oportun să le rostească, iar este o problemă personală, a dânsei.
Pentru că, nu-i aşa?, nu trebuie nici un grup – fie el de politicieni sau de jurnalişti – să răspundă pentru gesturile sau comportamentul unei singure persoane.
Aceeaşi gândire o am şi în celălalt caz mediatizat Tv, în care protagonişti au fost ministra Elena Udrea, pe de o parte şi cei doi realizatori ai emisiunii de la Realitatea, pe cealaltă parte.
Pe un ton chiar mai politicos decât cel de pe „celălalt front de luptă” (de la Antena 3), cei doi jurnalişti au pus întrebări, la care doamna Elena Udrea nu a reuşit să răspundă coerent, fiind ocupată să se certe, cu mâinile în şolduri.
Şi într-un caz şi în celălalt avem de a face cu două tabere: cea a politicienilor şi cea a jurnaliştilor. Şi în ambele cazuri, taberele se află pe poziţii adverse.
Rezultatul celor două certuri televizate care – sunt convinsă! – au bătut recordul la audienţă este deja cunoscut: PDL a luat decizia de a nu-şi mai trimite reprezentanţi, la emisiunile celor două posturi de televiziune. Urmează, probabil, reacţiile televiziunilor…
Însă, aşa, amuzaţi cum suntem, sau doar uimiţi de vehemenţa certurilor de mahala, televizate, am pierdut ideea de la care am plecat. Şi când spun că am pierdut, mă refer la noi toţi, românii.
Este important cine a început cearta între jurnalişti şi politicieni? Este relevant acum să ne amintim cine a urmărit, pas cu pas, decredibilizarea presei, la care, de ce să nu fim sinceri?, însăşi presa a contribuit din plin, în goana neobosită după audienţe?
Mai interesează pe cineva care este „scorul” în meciul dintre ziarişti şi politicieni, ori dacă cei aflaţi acum în opoziţie au şters cu buretele antipatiile pe care evident că le-au avut, pe când erau la putere, faţă de aceiaşi jurnalişti cu care stau acum la taclale?
Nu!, şi chiar că astfel de probleme nu ar trebui să ne afecteze. Pentru că, nu-i aşa?, un jurnalist care se respectă trebuie în primul şi în primul rând să informeze, nu să se inflameze.
Este normal, şi jurnaliştii sunt oameni, şi ei se enervează şi ei au rate la bănci, şi lor li se taie din salarii, şi ei au părinţi pensionari care poate că ies în stradă, lunar. Însă convenţia – pe care au acceptat-o atunci când şi-au ales această meserie – a fost să lase deoparte patima atunci când îşi fac meseria.
La fel cum ar trebui să o facă şi politicienii. Nici un om politic – sau foarte puţini – nu mai discută, cerebral, despre ce se întâmplă acum sau ce va fi. Toţi se isterizează arătând acuzator cu degetul către (cine alţii?) cei care au guvernat înainte. Nimeni nu îşi asumă răspunderea, nici pentru ce a fost şi nici mai ales, pentru ce va fi…
Dacă emoţiile puternice ar fi stăpânite cum se cuvine, poate că toţi, împreună, am reuşi să facem şi analiza coerentă a situaţiei în care ne aflăm. Căci de plânsete de babă neputincioasă s-a cam săturat audienţa…
