Nu e bine nici prea bine!

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Pornind de la conceptul internațional "Treasure Hunt" ("Vânătorii de comori"), atractiv pentru toţi cei care au trecut printr-o copilărie a "Comorii din insulă", a apărut şi la noi proiectul intitulat "Căutarea comorilor din orașul Galați prin descoperirea obiectelor de patrimoniu cultural - Treasure Galați", derulat de Asociația "OpenHub" Galați, cu finanţare din partea Primăriei. Asociaţia de voluntari "Mila 80" oferă suportul legat de documentaţia de istorie.

Prin iulie, celebrul oraş englezesc Liverpool a fost scos de UNESCO din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din pricina unei... "supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port". Bieţii de ei, s-au îmbogăţit şi nu-i mai respectă lumea! Păi, la noi se considera cazul ca o amendă de circulaţie pe care nu o plăteşti...

Poate că turiştii străini nu vor năvăli mai puţini ca să vadă Muzeul "Beatles", din "oraşul-cuib" al iubitei formaţii, aflând ce s-a întâmplat, dar tot doare! Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor, organism care oferă consultanţă UNESCO, a atras de mai multe ori atenţia guvernlui britanic faţă de "pierderea identităţii". Păi să vină la noi, pe străzi precum Mihai Bravu ori Al. I. Cuza, să vadă dumnealui identitate!

Noul stadion al clubului de fotbal Everton, precum şi alte clădiri moderne ale oraşului în şi mai mare dezvoltare, ar fi ştirbit însă din "autenticitatea" oraşului. Păi, Londra ar trebui să revină la legendarul său smog... identitar?

Când intri pe wikipedia ca să afli ceva despre oraş, totul începe cu... echipa de fotbal FC Liverpool, nu cu venerabila clădire Royal Liver, catedralele şi alte lucruri "vechi", precum Docurile Albert, prima clădire din Anglia construită cu beton şi piatră, fără lemn. Chiar, cât pot fi de atractive nişte... depozite? E drept, ele completează, plăcut, ansamblul vechi şi pot fi admirate din stradă. Apropo de depozite: ce, Galaţiul n-a avut Pescăriile, o dantelărie metalică în stil Art Nouveau, acum ascunsă?

Nu-i mai bine de noi că nu ne-am ostenit ca fraierii să ne bage pe lista aia? De ce se oftică oare englezii?

Chiar, cu ce să intrăm pe lista UNESCO? Prin 2013, la Muzeul de Istorie se vorbea despre reconstituirea Valului lui Traian la Tuluceşti, aşa cum s-a făcut în ţările normale. Descărcare arheologică - alt câştig!, construcţia şanţului, a palisadei, foişoare... Dar pandemia a oprit şi turismul, şi gândurile îndrăzneţe.

Citit 1408 ori Ultima modificare Marți, 16 Noiembrie 2021 23:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.