Omul modern nu mai consumă literatură pentru că realitatea imediată îl consumă prea mult. Nu mai deschidem o carte, pentru că e mai simplu să deschidem televizorul sau o pagină de internet. În acest fel, personajele literare sunt înlocuite de personaje mediatice.
Cele două entităţi nu sunt chiar atât de diferite pe cât ar părea la prima vedere. Personajul mediatic se construieşte cu ajutorul aceloraşi mijloace, folosindu-se aceleaşi tehnici ca şi la construcţia unui personaj literar.
De altfel, se ştie că multe dintre personajele literare pornesc de la modele din viaţa de zi cu zi. Unele şi-au păstrat şi numele în trecerea de la persoană la personaj, lucru care le sporeşte autenticitatea.
Altele sunt produse exclusive ale imaginaţiei autorilor, dar care pornesc totuşi de la modele comportamentale existente, uneori chiar reale, identificabile în jurul autorului.
La rându-i, personajul mediatic este iniţial o simplă persoană publică, care deţine o anumită funcţie în viaţa socială a unei comunităţi. Aceasta devine personaj în urma unui proces îndelungat, cu sprijinul multitudinii de canale media existente. Personajele mediatice şi instituţiile media se susţin reciproc. Mass-media le creează, iar apoi devin dependente de ele temporar sau pe perioade lungi de timp.
Un personaj mediatic caută să apară în mod constant în paginile ziarelor, la emisiunile televizate sau pe site-urile de internet. De asemenea, editorii de ziare şi de emisiuni TV caută să îl „găzduiască” tot mai des, fără a mai fi necesară o motivaţie anume.
Personajul mediatic nu are nevoie de un motiv pentru a apărea în mass-media. Simpla lui apariţie, însoţită de o declaraţie pe aproape orice subiect devine ştire propriu-zisă.
Se inversează astfel ordinea importanţei întrebărilor la care trebuie să răspundă un produs jurnalistic: „Ce?” face schimb de locuri cu „Cine?”.
Personajul mediatic este cel care apare nu doar în cadrul rubricii specifice domeniului care l-a promovat în mass-media, ci şi în cadrul rubricilor altor domenii, căpătând tot mai multă putere şi expunere mediatică.
Între literatură şi viaţă există graniţe fragile, personajele literare îşi au corespondent sau înlocuitor în lumea personajelor mediatice. Personajul se verifică în viaţa de zi cu zi la fel cum, invers, persoana se verifică în literatură.
„Enigma Elodiei” e un adevărat roman în derulare, cu un final care încă se aşteaptă lămurit. E mai palpitant să vezi ce se întâmplă cu acest personaj absent decât să afli cum a fost ucis alt personaj absent, Nechifor Lipan.
De ce ai mai avea nevoie să înveţi din cărţi despre caracterul avarului Hagi Tudose dacă ai aproape zilnic ştiri despre avarul George Copos?
Sau despre încornoratul Trahanache când există, mult mai aproape de noi, un Irinel Columbeanu. Echivalentul lui Caţavencu îl găsiţi în persoana oricărui politician, nu e nevoie să mai fac vreo comparaţie. Şi aşa mai departe.
Acesta să fie viitorul? Lectură plăcută!
