Lansarea unui proiect foarte important pentru ţară, dezbaterea unor schimbări pe termen lung, la care electoratul ar trebui să caşte bine ochii, tragerea unui „tun” economic - pot pica într-un moment total nepotrivit: moartea, misterioasă, a unei stele.
Astfel, presa îi va incomoda mai puţin pe ticăloşi, iar „publicul” îşi va căpăta în schimb doza de morbid şi de tristeţe ambalată mediatic corespunzător! Dizgraţia unui personaj politic, amendarea publică a acestuia, ar putea trece în umbră până se stinge interesul pentru „cazul” sinuciderii unei stele.
Mişcări de stradă ale bieţilor pensionari, pe punctul de a forţa mâna Guvernului, pot dispărea pur şi simplu de pe ecrane sub imperiul unei emoţii puternice: moartea violentă a unei femei cunoscute, iubite, aplaudate… Doar un război ar mai putea atrage, puţin, atenţia în aceste circumstanţe:
„Vă rugăm să vă prezentaţi pentru a vă lua armele şi cartuşele în primire” – va depăna fără intonaţie prezentatoarea de televiziune – la rândul ei, voit, o mică stea în formare. „Moartea cântăreţei Mădălina Manole…”, va continua prezentatoarea, de data aceasta cu emoţie...
O dramă interesează pe toată lumea, o pierdere culturală se cere marcată, emisiunile muzicale sunt obligate să vină (şi au venit) cu interviuri înregistrate cu artista dispărută, cu concerte ale ei.
Dar până acum câteva zile simţeam cu toţii că vine Sfârşitul Lumii, că vin anticipatele, că va cădea sau nu Guvernul, că „explodează” preţurile, că sunt concediaţi peste măsură bugetarii, că se fură en gros ca niciodată, că datoria ţării e prea mare şi că ne paşte criza grecească.
Luni de zile de război mediatic, cu declaraţii tari, cu dovezi, cu contraziceri, cu dezminţiri, iar cu atacuri, ne-au făcut să ne pregătim centurile de salvare de pe „Titanicul” nostru naţional care ar fi trebuit până acum să fie la câţiva kilometri sub apă, nu plutind cu spatele în derivă, dar plutind…
Şi, dintr-o dată, trecem de la thriller-ul social şi economic la telenovelă! Tabloidizarea, OTV-izarea, loveşte tot mai multe televiziuni, fie ele televiziuni de ştiri, fie comerciale!
Iar când ştirea cea mai importantă acaparează ecranul ore şi zile în şir, în ţară se poate întâmpla orice: un român să ia Premiul Nobel, criza să treacă fără să băgăm de seamă sau, din contră şi mai degrabă, crima organizată să-şi desemneze un candidat pentru Senat, doctorul Ciomu să taie în serie, orfanii să fie exportaţi, pământul de sub bloc să fie vândut arabilor…
Nu contează că statul nu mai dă subvenţie la căldură – asta se va simţi abia la iarnă! Astăzi răscolim o dramă de familie, pe ideea că ce s-a „vândut” bine ieri se va vinde bine şi azi. O serie, cât de lungă, în care nu apare nimic nou, în speranţa că raportul medicilor legişti va întoarce situaţia, ne condamnă la o zeamă lungă şi tristă, în locul sobrei elogieri postume!
Şi aşa, Elodia nu şi-a publicat încă declaraţia de avere, putem aştepta alte mistere. Şi încercările de suicid din această perioadă căpătă acum, de asemenea, altă greutate, sunt amintite cele vechi…
Interesant este şi că în România un mare actor ca Gheorghe Dinică moare mai discret mediatic decât o stea nu foarte răsfăţată a muzicii uşoare. Te şi miri când afli că a murit un monstru sacru al scenei: „Când o fi dat asta la teve?” E drept, maestrul Jean Constantin n-a scăpat: a avut car de reportaj la cimitir…
Cândva, înmormântarea Seniorului Coposu, demnă, departe de camerele tv şi de paparazzi, doar cu prieteni şi oameni de marcă la mormânt, a scos o mare de oameni în stradă, dar televiziunile au punctat scurt.
Dacă s-ar fi petrecut astăzi, drama ar fi ţinut „tema” televiziunilor două zile la rând? Până la urmă, contează mult „cum” şi „când” mori! În plin campionat mondial de fotbal, acum tocmai terminat, telespectatorii n-ar fi vibrat nici la moartea lui Michael, nici a preşedintelui Poloniei…
A muri este o chestie de şansă şi moartea ta, a mea, a lui, a ei, poate deveni un produs. Dacă ai, Doamne-fereşte de aşa ocazie, noroc!
