Nu s-a zvântat bine digul de pământ de la Şendreni, înmuiat de Siretul nămolos, că Galaţiul are o cu totul altă grijă: reducerile de personal din administraţie. Încă de la început, trebuie să facem o precizare: administraţia locală din România este, prin definiţie, stufoasă, ineficientă şi lipsită de transparenţă.
Se trimit mii de plicuri, fără rost, contribuabililor, se plimbă sute de hârtii, pe holuri, în locul muncii informatizate, se stă cu orele prin pauze de masă, timp în care cetăţeanul năduşeşte în faţa uşii închise, se pierd dosare, se uită autorizaţii sau cereri, se pierd procese.
Însă, cu toate aceste hibe, trebuie spus că în administraţia locală sunt oameni care îşi fac datoria, ca nişte mici rotiţe care pun în mişcare mecanismul, greoi de atâta birocraţie, al administraţiei publice din România.
Nu vorbim aici nici de şefii serviciilor sau direcţiilor din primării care încasează pe lună dublul sau triplul indemnizaţiei primarului; nu vorbim nici despre directorii care şi-au mai găsit alte surse de venit şi nu ne referim nici la acei angajaţi de formă, care îşi încasează banii doar pentru efortul de a veni, zilnic, la lucru.
Mă refer la oamenii care lucrează pur şi simplu. La oameni, precum cei pe care i-am văzut, şi seara şi dimineaţa şi în miezul zilei, şi pe ploaie, şi pe arşiţă, de-a lungul Falezei, atunci când exista pericolul ca Galaţiul să fie inundat.
Sunt oameni cărora nu am să le dau numele pentru că ştiu sigur că nu au fost singurii care nu au dormit nopţi la rând, muncind la apărarea oraşului. Şi dacă aş da unele nume, aş păcătui prin omisiunea altora…
Au fost bugetari – şi directori şi simpli muncitori – care nu au pus problema că la ora 2.00 dimineaţa programul li s-a terminat şi că ar trebui să meargă acasă, nu la cărat sacii cu nisip pe faleză… Iar astfel de oameni nu au fost puţini.
Însă aceste persoane, până mai ieri lăudate de premier, miniştri şi preşedintele României, vor afla, în zilele ce urmează că s-ar putea să îşi piardă locul de muncă. Pentru că, nu-i aşa?, este criză şi trebuie reduse posturile – aşadar, să-i dăm afară, desigur, cu recunoştinţă, pentru că ne-au apărat casele de inundaţii…
Cum te poţi duce la un om care şi-a rupt spatele, la dig, şi să-i spui că de luna viitoare nu mai vine la muncă? Dar cum poţi să îţi continui, în general, activitatea de administraţie publică locală, la aceleaşi standarde, în condiţiile în care personalul se reduce? Sunt întrebări extrem de grele, la care nimeni nu răspunde.
Guvernul s-a spălat pe mâini, dând ordonanţa-grilă cu numărul posturilor. Prefecţii, la rândul lor, au făcut la fel, trimiţând, mai jos, pe linie semi-ierarhică (pentru că între reprezentantul Guvernului în teritoriu şi primarul ales nu există o relaţie propriu zis de subordonare) lista cu posturile ce urmează să fie tăiate…
Ce urmează? Probabil contestaţii, certuri şi, până la urmă, disponibilizări. Nu se va face niciun fel de mare economie din asta, pot să dau în scris; şi pot face asta, pentru că nicăieri Guvernul nu ne-a spus ce sumă exactă se va economisi prin concedierea bugetarilor şi, mai important, ce se va face cu această sumă.
Disponibilizarea din administraţie va fi doar un exerciţiu de imagine. Din păcate (sau din fericire!) nu mai există inundaţii atât de serioase încât să se justifice o ieşire a preşedintelui României care să anunţe, din vreo baltă cu noroi, renunţarea la disponibilizările din administraţie.
Bine că a apucat să zică de TVA!…
