Știrea că un fost șef al Fiscului a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru o mită de două milioane și jumătate de euro nu face decât să deschidă un mai vechi subiect de discuție. Aproape că nici nu mai contează faptul că respectivul condamnat este plecat prin Italia și, la momentul ”oportun”, va începe un alt balamuc, al aducerii sale în țară. De altfel, sentința nu este definitivă, însă trebuie spus că ”mobilul crimei” îl reprezintă veșnicele rambursări de TVA.
Este un subiect pe cât de sensibil, pe atât de ocolit, în contextul în care, potrivit tuturor analizelor, doar din reducerea evaziunii fiscale din zona de TVA statul ar putea colecta sume importante. Datele Comisiei Europene arată că deficitul de încasare la TVA s-a menținut ridicat și în creștere în România în ultimii ani, la 34,9% în 2019 (peste nivelul din 2018), cel mai mare din UE pentru al șaptelea an consecutiv. Acest procent reprezintă echivalentul a 7,4 miliarde de euro. Cel mai probabil, cu acești bani s-ar putea construi trei-patru spitale regionale.
Ce-i drept, actualul președinte al ANAF, într-o recentă conferință de presă, menționa faptul că încasările la TVA au crescut cu 10 miliarde de lei în prima jumătate a anului. Asta în condițiile în care și în 2021 România s-a situat pe ultimul loc dintre statele din regiune, din perspectiva încasărilor din TVA raportate la PIB și a nivelului cotei medii a TVA. Tot în luna august, șeful Fiscului își trecea în cont o altă ”bilă albă”, prin aducerea rambursărilor de TVA la zi.
Ca să fim și mai expliciți, TVA reprezintă un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunurilor și serviciilor, încasat în cascadă de fiecare firmă care participă la circuitul economic. Pe traseu, nu de puține ori, apar tranzacții nereale ce conduc la rambursări ilegale. Până să descopere statul fenomenul, consumatorii achită TVA prin preț și când cumpără castraveți, dar și când plătesc facturile la gaze.
Pe de o parte, autoritățile nici nu vor să audă de reducerea cotei de impozitare, exemplul cel mai concludent în acest sens fiind menținerea sa în sectorul energetic, iar, pe de altă parte, utilizează de zor sumele încasate atât pentru a hrăni armata de bugetari în creștere, dar și pentru a acoperi anumite nevoi ale comunităților locale în materie de finanțare. În concluzie, ”turcul”, a se citi contribuabilul, plătește, statul chivernisește (cât se pricepe) și, din când în când, niște băieți de la fisc iau mită, calcă pe bec și primesc condamnări.
