Plătiți să ajungă "oameni"

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Potrivit unei fișe informative de țară a Organizației Mondiale a Sănătății pentru România, consumul de alcool și consumul excesiv de alcool sunt ambele mai ridicate în rândul tinerilor români, comparativ cu media regiunii europene. Dramatic este că tinerii încep să "guste" tot mai devreme, statisticile arătând că vârsta de 9 ani este tot mai des întâlnită în debutul aventurii bahice a minorilor.

În aceste condiții, în care un adolescent român ajunge ca la 15 ani să consume chiar și 14 litri de alcool pe an, nu mai este de mirare că asistăm la o avalanșă de găselnițe prin care adulții încearcă să le deturneze atenția copiilor de la vicii și să îi țină pe calea cea dreaptă. Asta chiar dacă unele dintre inovațiile celor mari în materie de noi strategii de educare sfidează alte principii, care, pe termen tot lung, pot afecta grav mentalitatea noilor generații și viziunea lor despre viață.

Bunăoară, raportarea la valori, la ceea ce trebuie să facă și ce ar fi bine să facă. Școala, cel puțin până la o anumită vârstă, ar trebui să fie parte din acea categorie care "trebuie", și nu o opțiune pe care fiecare să o bifeze după interes. Da, interes, pentru că implicarea la școală este tot mai des scoasă la mezat tocmai de adulții dispuși să-și plătească copiii pentru ca aceștia să fie silitori și cuminți.

Ce va înțelege copilul din toate astea? Că și pentru lucrurile esențiale în viață, cele pe care trebuie sau este dator să le facă, trebuie să fie recompensat. Sau, în cel mai fericit caz, se va conforma și va trage și - până se termină recompensa - cu chiu, cu vai va termina și el o școală. Nu o va face crezând că e bine, ci pentru că e profitabil. Va fi un tânăr oportunist, probabil, și total needucat financiar în spiritul celor susținute de experții care îi îndeamnă pe părinți să îi învețe pe prunci că banii trebuie câștigați, drămuiți și înmulțiți.

Bursa școlară ar fi poate suficientă pentru cei merituoși, nu suprataxarea sârguinței de către adulți care nu mai știu cum să-și pună odraslele la treabă și să le distragă atenția de la rele. Bunăoară alcool, bunăoară droguri, într-o țară în care oficial, vânzarea către minori este interzisă, dar unde un puști își poate cumpăra mai ușor o bere decât să intre la film fără acordul părintelui. Toate conduc la o concluzie care își are rădăcinile într-un obicei vechi românesc, amplificat accelerat în democrația în care, dacă unul are un leu, celălalt trebuie să aibă, automat, o sută: "plătitul" copiilor este un miraj periculos, atâta vreme cât puștii sunt învățați, chiar de ai lor părinți, că singura unitate de măsură a valorii lor sunt banii.

Citit 1302 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2022 19:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.