În urmă cu doar două luni, datoria publică a României a depășit 50 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), însă așa ceva se pare că nu mai îngrijorează pe nimeni. Pentru cei care nu știu, este vorba despre tot ceea ce statul datorează, în special băncilor, dar și altor companii ce l-au împrumutat în decursul timpului, pentru a acoperi nevoile de finanțare. Inutil de spus că acești creditori sunt și externi, iar raportul dintre datoria publică și PIB reprezintă un indicator important al solidității financiare și economice naționale. Prin Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să respecte disciplina bugetară, menținând datoria publică la cel mult 60% din PIB.
Din motive electorale pe care nu mai are rost să le detaliem, statul român continuă risipirea banilor publici cu o larghețe de neînțeles într-un moment când, pe buzele tuturor sunt doar cuvinte gen "criză", "inflație" sau "sărăcie".
Incapabil să-și gestioneze eficient resursele, aparatul bugetar se mărește constant, ultimul anunț fiind legat de ocuparea/crearea altor peste o mie de posturi în administrația publică locală. Altfel, nu există nicio preocupare legată de reforme, de comasarea localităților în care primarul se plimbă țanțoș pe străzi goale pentru că oamenii nu mai au efectiv de muncă, sau despre corelarea nivelului salarial al funcționarilor publici cu îndeplinirea unor criterii de performanță. Între două cicluri electorale, lipitorii de afișe se transformă în campioni la Solitaire, sau ai "turneului" de plimbat hârtii inutile între birouri. În tot acest timp, joburi extrem de importante în contextul atragerii fondurilor europene, gen arhitect-șef sau inginer constructor, nu se ocupă pentru că același stat nu a avut niciodată o viziune de corelare a educației cu cerințele de pe piața muncii.
Ultimul "cartof fierbinte" pentru coaliția de guvernare este legat de reforma pensiilor speciale, obiectiv asumat prin PNRR. La nivel declarativ, unii lideri susțin sugestiile făcute de Banca Mondială pentru însănătoșirea acestui sistem în care principiul de bază al contributivității a fost și este virusat de lipsa de voință politică. În decursul anilor, nimănui nu i-a trecut prin cap că va veni și ziua când va fi nevoie de o asemenea reformă, iar acum, când zeci de magistrați se pensionează, deranjați de schimbarea regulilor jocului în timpul "game-ului", vedem o "reformă" cu un pas înainte, doi înapoi. De fapt, nici nu mai contează, pentru că în România e "Black Friday" în fiecare zi.
