Boc V – ediţie necartonată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai să mă pufnească plânsu’: nici dom’ ministru Berceanu, săracu’, „n-a mai avut timp”, cum au spus mereu şi alţi guvernanţi, de la comunişti încoace!

Cică era deja în faza de pregătire (deşi la jumătatea mandatului!) şi, după ce l-a învins pe Mircea Badea asfaltând câţiva kilometri care s-au şi exfoliat, urma acuşica să construiască sute şi sute de kilometri de şosea, odată cu purcoiul de bani europeni care urmează să vină. Desigur, dumnealui a făcut toate demersurile, altul va lua însă caimacul şi se va lăuda!

Deci, am avut un ministru bun, aşa rău cum a fost? Şi, prin comparaţie cu cine vine, chiar s-ar putea să-l regretăm?  Vine adică Anca Boagiu, făcând schimb de locuri – în locul dumneaei, va merge dom’ Berceanu la vicepreşedinţia Senatului.

Pe vremea când preşedintele PD Traian Băsescu era primar al Capitalei, dar şi mai târziu, acesta a sprijinit-o pe tânăra speranţă de atunci Anca Boagiu. Acum, dacă ministresa va primi acelaşi ajutor, inclusiv financiar european, vom vedea probabil şi niscai drumuri.

Ca şi altă doamnă de încredere a preşedintelui, implicată încă de pe vremea bileţelelor roz, ministra unui megaminister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care are la dispoziţie babanele fonduri europene, pe care n-ai cum să le risipeşti în întregime…

Deci, să sperăm acum că vor fi făcute drumuri, măcar unde este mai multă nevoie, natural, de ele sau turistic, ca s-o ajute barem pe ministrul Udrea…

A fost cândva dna Boagiu şi la Ministerul Integrării Europene. De, minister de răspundere, devenit după aderare al Dezvoltării, condus acum de dna Udrea… Când era ministru Boagiu la Integrare,  am avut însă o experienţă neplăcută, noi, gălăţenii: modul netransparent în care s-au tratat licitaţiile pentru construcţia Centrului de Afaceri Galaţi.

Chiar şi după încheierea licitaţiei, tot nu ni s-a pus la dispoziţie, ca organ de presă (dar nici Consiliul Judeţului, câştigătorul proiectului, n-a primit mai multe informaţii!) date despre participanţi. Câştigătorul spaniol, întâmplător sau nu, putem crede orice, a falimentat apoi proiectul, acum fiind necesară o altă licitaţie cu un nou proiect, pentru aceeaşi construcţie pe bani europeni.

Mă gândesc totuşi că, dat fiind încrederea – şi sprijinul – pe care Traian Băsescu le-a arătat în timp Ancăi Boagiu, ar putea să se repete situaţia de la… Ministerul Udrea, unde şi frunzele-s pe bani europeni. Deci, cu sprijin şi cu fonduri UE, este foarte posibil  ca de acum chiar să vedem drumuri noi în locul…. ultimului drum, pe care îl tot  avem în faţă în ultimul timp!

Necazul este că, deşi acum s-au remaniat mai mulţi miniştri, nu au fost numite mai multe doamne în loc, doamne cu sprijin categoric de la Cotroceni. Sunt doar nume necunoscute de miniştri, care ar putea să ducă la orice.

A, avem şi un nume din foarte vechi:  Valeriu Tabără, la Agricultură. Unde n-a mai fost de pe vremea când era la PUNR, prin ‘94. Când fondurile de intervenţie în agricultură păreau nesfârşite precum codrii Vlăsiei… Or, codrii Vlăsiei nu mai sunt…

Deci, în afară de drumuri, n-ar trebui să ne aşteptăm la schimbări în (ceva mai) bine, dacă nu cumva PDL va aplica între timp o doctrină sau, Doamne-ajută, pleacă Boc.

E ca şi cum te-ai urcat într-un autobuz şi îţi schimbă şoferul din mers: s-ar putea să te zgâlţâie mai puţin, fiind un şofer mai versat la gropi, dar obligatoriu o va lua pe acelaşi drum găurit al Guvernului şi vei plăti acelaşi bilet de călătorie. De nu cumva s-o mai scumpi între timp.

Dacă nu schimbi conducerea „autogării” şi autobuzele, tot aia e! Măcar, conducerea…  Autogării Boc IV conţinea nume, înjurate de cetăţeni, dar deja cunoscute.  Acum ne va veni greu să învăţăm alte nume de înjurat.

„Ediţia” a cincea a Guvernului e ca o carte proastă reeditată, mai ieftin pentru editor,  fără coperţi cartonate şi aurite, dar cu aceleaşi locuri goale ca la ediţia trecută…

Citit 794 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.