Înfrângerea din weekend a fotbaliştilor de la Oţelul, eşecul echipei de volei masculin în finala "Cupei României" şi cel al formaţiei feminine de handbal în cândva tradiţionalul derby cu Brăila au readus în prim-plan finanţarea sportului de performanţă din bani publici. Este sau nu aceasta o soluţie?
Din punctul de vedere al spectatorilor, faptul că grupările din oraş primesc bani de la Primărie pare în momentul de faţă singura variantă prin care pot vedea pe viu meciuri de o calitate cel puţin decentă. Este destul de clar că, acum, echipele gălăţene pot face faţă unei competiţii naţionale doar cu ajutorul unor jucători străini, aduşi, de regulă, pe salarii mult mai mari decât cele ale românilor. Cu toate acestea, există posibilitatea, din ce în ce mai des întâlnită, ca bugetul alocat să nu permită transferul unor sportivi cu adevărat valoroşi, ci numai al unor mercenari, aflaţi în căutarea unui angajament bine plătit. Iar ca exemplu putem da echipa de hochei, unde combinata ruso-ucraineană pare departe de nivelul de joc al celor mai bune patru echipe din ţară. Cam la fel, nucleul sârbo-american al echipei de baschet masculin n-a reuşit să se califice între primele zece formaţii din ţară. La handbal fete, s-a renunţat la "straniere" în ultima vreme, iar rezultatele sunt dezastruoase. Tot fără jucătoare străine şi tot pe ultimul loc al clasamentului se află şi echipa de fotbal fete. Nici la rugby, situaţia din clasament nu e mult mai bună, în timp ce echipele de volei feminin şi handbal masculin, care se bazează în mare parte doar pe jucători gălăţeni, se zbat în ligile inferioare.
Fac excepţie de la regula mediocrităţii doar două echipe, cea de volei masculin şi cea de futsal, aflate permanent în lupta pentru titlu în ultimii ani, dar ambele beneficiază şi de o importantă finanţare privată. Şi, privind puţin peste gardul altora (din ţară, pentru că în străinătate nici măcar nu există conceptul de sport profesionist pe bani publici), se pare că asta e soluţia optimă. Practic, ar trebui să fie sprijinite cu bani publici doar echipele care demonstrează mai întâi că pot face performanţă sau se pot menţine pe cont propriu cel puţin la un nivel decent din punct de vedere sportiv.
Ar mai exista varianta de a fi finanţate doar cluburile de copii şi juniori, dar şi aici ar fi nevoie de transferul unor conducători profesionişti, pentru că şcolile bazate pe experienţa unor foşti mari sportivi, care n-au neapărat şi calităţi manageriale, n-au produs mai nimic de cel puţin zece ani.
Una peste alta, în lipsa unor manageri sportivi de calibru (iar asta este o meserie foarte diferită de cea de lipitor de afişe), exemplele din ultimii ani demonstrează că aruncăm banii în vânt.
