Acum doi ani, Sorin Ovidiu Vântu era considerat al cincilea bogătan al ţării, averea lui fiind estimată undeva la aproximativ 850 de milioane de euro. Aşadar un singur om ţinea prin puşculiţele sale exact atâta cât a valorat cea de-a cincea tranşă din împrumutul pe care FMI l-a acordat anul acesta României.
Nu dau cu bolovani de mânie proletară în mogul, dar mă întreb cum poate un om, fie el şi unul abil şi inteligent, să facă banii ăştia în doi - trei ani într-o Românie în care nici măcar iarba nu mai creşte cum trebuie.
Pentru explicaţii va trebui să schimbăm consoana "M" din mijlocul abrevierii pe care am folosit-o mai sus pentru Fondul Monetar Internaţional, cu consoana "N".
Aşadar toată lumea ştie că hoţia intitulată generic FNI a umplut conturile lui Vântu. Mult mai puţini, poate doar cei interesaţi direct de recuperarea banilor pierduţi la afacerea piramidală năşită de către personajul nostru, ştiu că acesta a fost găsit vinovat şi condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul FNI, numai bine că faptele au fost prescrise.
Mogulul a devenit astfel un soi de medalion opulent liber şi protejat, dar vegheat atent pentru a fi atârnat atunci când situaţia o cere. Ei bine, acum a cerut-o!
Aici trebuie spus şi că nici Vântu nu şi-a văzut de ale sale şi s-a imaginat un fel de păpuşar care poate jongla cu politicienii aşa cum a făcut cu cei care încă plâng în pumni după banii pierduţi la FNI.
Lucrul ăsta a trădat, pe undeva, faptul că n-a bubuit de inteligenţă mormăind despre putere, în situaţia în care căciula îi era tuflită de muscoi, cu atât mai mult cu cât nu vorbim despre o putere normală, ci una formată din mulţi oameni de-o teapă cu el.
Am spus toate astea pentru că, de când mogulul a fost arestat şi a rostit melodramatic din duba poliţiei că preşedintele Băsescu ar fi de vină şi că Realitatea (televiziunea cu angajaţi pe care nu i-a plătit de câteva luni bune) nu trebuie închinată, nu cred că am auzit trei comentarii lucide despre arestarea sa.
În toată isteria asta a fost rostit mai des substantivul Băsescu decât substantivul procedură şi au curs lacrimi politice de crocodil pe umărul „victimei”.
Eu unul sunt convins că Vântu nu este un imaculat înghesuit în zăbrele pe nedrept, nu este un iepuraş alb atins de alicele unui vânător care priveşte cruciş! Vântu, care îşi merită pe undeva soarta, este un trofeu al pseudojustiţiei călărite de vizitii politici şi trebuie plimbat prin piaţa publică şi arătat plebei.
Nedrept este că toţi românii sunt forţaţi să asiste la o reglare de conturi între famiglii. Iar lucrul acesta se întâmplă după legi revanşarde doar de către ei ştiute şi inventate.
Şi toate astea sunt completate de un pomelnic citit cu intonaţie de către un aprod bleg şi legat la ochi numit pompos justiţie: Patriciu, Becali, Popoviciu, Dan Diaconescu, Vântu… Următorul, vă rog!
