Urâţi de plebe - numeroasă, cum altfel?! -, sătulă de luxul nesimţit, asortat cu maniere identice cu ale celor de la clasa a III-a, proprietarii minelor de diamante îşi căutau la începutul de secol trecut locul în lume.
Respinşi de înalta societate – chiar şi de nobilii scăpătaţi – yankeii nou îmbogăţiţi de pe Titanic nu îşi puteau permite grimase de nemulţumire.
Din contră! Mai mult decât neputinţa de a-şi cumpăra locul în high life, pe parveniţii de atunci îi durea modalitatea fermă în care erau ignoraţi.
Da, aveau bani. Şi atât. Influenţa li se refuza, relaţiile – de asemenea, respectul nu putea fi dobândit contra nici unui cadou cutremurat de zornăitul aurului.
Proaspăt regăsit român în România, după ce ani la rând a făcut deliciul gazetelor de scandal, preocupate de relatarea bătăilor cu pliciul din familia Afaceristului, Silviu Prigoană a zis, pesemne, că ce nu le-a ieşit americanilor cu bube în cap de acum aproape 100 de ani, l-ar putea coafa pe el.
Încurajat de un vot care l-a înşurubat confortabil în scaunul Parlamentului, magnatul gunoiului din Bucureşti a trecut la conceperea legilor cu seninătatea cu care milionara Molly Brown îşi trăgea peste cap rochia cu trenă surprinzător de lungă pentru o vânzătoare de dresuri.
Bine împopoţonat cu formule de cenzurare a presei - idei rimând splendid cu „democraţiile” cubaneze sau nord-coreene -, Prigoană a trecut de la oportunistul obraznic, incapabil să-şi înţeleagă rolul într-o scenetă politică scrisă de păpuşarii propriului partid (care, hazliu, nici măcar ei nu îi susţin iniţiativa), la cel al broaştei visătoare.
Şi pentru că nici broasca nu a crezut de la început că nu poate fi vacă, Prigoană a început să se încordeze întru umflare: a cerut sprijin celor care sunt încă prea puţini ca să poată oferi suport solid unui proiect menit să închidă guri, să taie libertăţi, să îngrădească europenism, să renască dictaturi. L-a obţinut.
Alţi opt recent transferaţi în politică de pe terenul cu afaceri cu iz de bodegă s-au declarat obosiţi de „otrava” presei scrise. Oameni subţiri, în căutare de distracţii elevate – de pildă, emisiuni la OTV, circ în direct cu nevasta, reality-show de făcut soacra de râs la nivel naţional – oamenii subţiri, zic, vor o presă scuturată.
O presă asemenea lor. Una care nu mai face compromisuri. Una în care informaţia să poată fi verificată de către CNA. Una în care ziarele – print sau online – să scuture din surse ori de câte ori sunt trase de funie de către păpuşarii competenţi.
Ah, iar păpuşari? Mda, nimeni nu zice că a fi marionetă este un lucru de colo, mai ales că nici nu se ştie cum, poc!, te trezeşti că singur îţi pui mâna în cap şi te recomanzi cum ai fost învăţat să scrii pe blog: Prigoană, „…educaţie bună, foarte bună, cei şapte ani de acasă în principal, restul nu contează”.
Să mai adaugi ceva sau să aştepţi calm ca obrăznicătura să tacă? A auzit cineva un zumzet? Sau era Prigoană care cerea atenţie şi nu o mai primea?
