Cine pe cine dă afară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiecare şef s-ar pricepe să dea afară oamenii din subordine acolo unde trebuie şi să micşoreze lefurile acolo unde se mai poate. Un gunoier cinstit pus şef peste gunoieri i-ar da afară numai pe beţivi. Un şef bucătar n-ar tăia salariul celei mai bune cofetărese, decât dacă e un restaurant exclusiv pentru diabetici…

Dacă este, Domne-fereşte, inginer, primarul unui oraş plin de teatre s-ar gândi să păstreze maşiniştii şi electricienii fără de care, într-adevăr, nu se poate ridica nici cortina, nici aprinde reflectoarele. Dar şi despre actori, problema trebuie să încapă, nu-i aşa, în grilă.

Dar cine pleacă va fi stabilit de directorul teatrului, care nu e inginer, ci actor, regizor sau scriitor. Directorul ştie că Romeo nu poate fi jucat decât de un tânăr, iar moş Lear ar fi penibil să fie improvizat dintr-un tânăr grimat. Directorul trebuie să ţină seama şi de talentul actorilor – nu dai afară un actor vârstnic, fie el şi cardiac sau bolnav de gută, atâta timp cât el smulge aplauze. Dar şi cei abia angajaţi, care nu s-au blazat încă, precum ăia vechii, pot fi formaţi şi unii chiar par viitori actori vârstnici care vor smulge aplauze…

Din chestia asta nu se poate face „reformă” şi lucrurile, de exemplu la Galaţi,  rămân aşa cum au fost, datorită protestelor societăţii civile, actorii nu sunt concediaţi, dar toată această presiune numai bine nu le-a făcut!

Alt domeniu: cum Ministerul Sănătăţii a reuşit să scape de spitale, băgându-le pe gât administraţiilor locale, acestea s-au văzut în situaţia că, pe de o parte, trebuie să rărească lumina pe străzi, ca la Galaţi, pe de alta, să micşoreze numărul celor care iau salarii din spital. Comisiile de specialitate ale consiliilor locale şi judeţene au şi medici în componenţa lor şi, aşa cum s-a întâmplat la Galaţi, aceştia încearcă să apere Sănătatea reală.

În Cazul Consiliului Judeţului Galaţi, conducerea acestuia a făcut chiar o mutare înainte, cerând Ministerului Sănătăţii aprobarea… de a mări numărul angajaţilor, al personalului medical. Care este insuficient de fapt în toate unităţile spitaliceşti româneşti, de la nivel de doctor la cel de asistentă – vezi drama de la Materitatea Giuleşti!

Atunci când primeşti pe cap un domeniu nou, e de aşteptat să nu te „doară” şi să treci la „executarea” personalului, cu ochii închişi - pe asta o fi mizat şi ministerul…

Grăbit să intre în cămaşa de forţă a FMI, care ne cere, dacă mai vrem să le cerşim bani, să păstrăm un anumit nivel al prăbuşirii economice, Guvernul acţionează nemaipomenit de repede, ca băieţii lui Mihai Viteazu la Călugăreni, adică taie în carne vie, de parcă ar concedia albanezi, bengalezi sau tunguşi.

Guvernul taie înfricoşător de repede, poţi să admiri viteza cu care aruncă oameni în stradă şi va mai arunca. Chestia e că nu ştie unde sunt cu adevărat prea mulţi angajaţi - politic, pe pile sau de milă ori prostie: el taie otova, aşa cum se pricepea şi Procust. Iar unde-i pe pile, se găsesc soluţii ca să nu se piardă slujbele!

Citeam ieri un studiu publicat pe site-ul Realitatea TV: „Concedierile de stat: de două ori mai mulţi medici şi profesori daţi afară, decât funcţionari”.

Or, miile de români care au murit cu zile din cauza mizeriei din Sănătate nu pot aplauda această eficienţă în economisire. Dar, mă rog, luaţi situaţia cum vreţi: e o ştire de pe Realitatea TV, iar acolo, cică, bate vântul…

Citit 708 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.