Prin politica românească începe să bată tot mai tare vântul electoral. ”Cine? Cu cine? Dar de ce așa și nu pe dincolo?” Nu-i politician să intre în vizor și să nu fie întrebat de prezidențiale. Chiar dacă încă prematură, curiozitatea publicului este una firească. După două mandate destul de anoste în realizări, Klaus Iohannis se pregătește să iasă din scenă, iar lucrurile sunt ceva mai pline de neprevăzut, pentru că niciunul dintre potenţialii candidaţi nu pare a fi croit pentru ceea ce, simbolic, încă mai înseamnă în mintea românilor haina de președinte. Poate și de asta politicienii nu prea par acum dispuși să dea cărţile pe faţă.
Premierul Marcel Ciolacu spune că se mai gândește, că mai sunt alte alegeri înainte, simte că, deși e exponentul celui mai mare partid din ţară, asta nu înseamnă că se poate vedea cu sacii în car. De altfel, au păţit-o și unii dintre predecesorii săi.
Unul dintre ei, Mircea Geoană, după celebrul episod în care pentru o noapte a fost (aproape) președinte și a simţit pe pielea lui căderea de la sublim la ridicol, are o șansă să revină pe scena mare. Stă bine în sondaje, anvergura diplomatică la NATO îl ajută, dar pare totuși destul de puţin probabil să fie asumat ca ”independent” de vreunul dintre partidele mari.
La testare mai intră și Nicolae Ciucă, pus din poziţia de lider PNL să ţină stindardul luptei electorale. Cu șanse destul de mici, se pare. Asta dacă nu se ajunge la vreun
USL-reloaded, în care PSD și PNL pun la comun funcţia de președinte cu cea de premier.
Desigur, nu putem uita de George Simion (AUR), suficient de zgomotos și populist pentru a prinde turul doi, dar și de Cătălin Drulă (USR) care dă și el din coate de pe băncile Opoziţiei atunci când are ocazia. UDMR a lansat o pistă de încercare, pomenind de Laura Codruţa Kovesi și dincolo de improbabilitatea unei asemenea variante, trebuie să remarcăm o oarecare ironie a sorţii la adresa celor care cândva au încercat să o îngroape politic pe fosta șefă a DNA.
Dincolo de toate, nu trebuie, totuși, să uităm că, în republica noastră originală, nici parlamentară, nici prezidenţială, ci pierdută undeva la mijloc, nici în prezent atribuţiile Președinţiei nu sunt clar delimitate de cele ale altor instituţii ale statului. Dar asta deja e o altă poveste și dincolo de orice atribuţii, ce politician nu a visat să devină președinte?
