Nu-mi plac Sărbătorile Galaţiului. Probabil nu sunt singurul. Paradoxal, asta mă mâhneşte mai mult.
Aceeaşi nebunie ca întotdeauna: tarabe la care se vând fulare în culori ţipătoare, cruciuliţe gigant cu leduri şi nelipsiţii mititei, parade alegorice din care puţini pricep ceva, înghesuială, miros de fum şi de nebunie, eventual pocnitori, concerte stradale, o adunătură de elemente de nu mai ştii de la ce s-au luat când s-au hotărât să facă această sărbătoare.
Să-mi spună şi mie cineva care este elementul esenţial al sărbătorii, acel miez în jurul căruia se brodează distracţia de sfârşit de noiembrie. Ar fi sărbătoarea Sfântului Andrei, o chestiune pur religioasă, dar care se pierde constant prin fumul de la grătare.
De la o procesiune religioasă şi până la mâncatul şi băutul în aer liber în ritm de manele obosite e cale lungă. Sincer, toată această sărbătoare pare ruptă dintr-un poem dadaist: frânturi de voie-bună puse laolaltă cu lopata de un artist confuz al zilelor noastre.
La prima ediţie e scuzabil. N-ai ştiut ce vrei, a ieşit ce n-ai vrut, poporul a defilat pe străzi şi a cumpărat toate prostiile de care nu are nevoie, după care s-a culcat puţin ameţit de la vinul fiert. Numai că dadaismul sărbătorii pare să devină regulă.
An de an, cu fiecare ediţie, se mai adaugă alte elemente stridente, menite să ne încurce. Nu ştim nici de la ce au pornit şi nici unde speră să ajungă. Un bâlci alambicat ne calcă pe nervi ani de an, fără să ajungem la un adevărat brand al sărbătorii.
Aşa că distraţi-vă, oameni buni! Ieşiţi în stradă, beţi câteva pahare, defilaţi pe Faleză (în anii trecuţi era Brăilei), ascultaţi toate ritmurile posibile la fiecare tarabă, aşezaţi-vă şi mâncaţi câte ceva, cumpăraţi-vă săbii luminoase şi oale de lut, priviţi muţi de admiraţie carele alegorice (fie laice, fie religioase) şi ţopăiţi la concerte!
Da, nimic rău în toate aceste manifestări de libertate. Dar unde e simbolistica? Ce anume din toate aceste manifestări reprezintă spiritul oraşului, specificul locului?
Sărbătorile Galaţiului au fost făcute pe brânci şi au rămas făcute pe brânci. Pariez că dacă faceţi cerere la Primărie să vă amplasaţi o tarabă în care să faceţi dresură de furnici veţi primi imediat aprobare. Nu există niciun fel de selecţie a ofertelor: puteţi vinde absolut orice! De ce? Pentru că este sărbătoarea lui ORICE!
Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt împotriva manifestărilor publice de bucurie. Sărbătoarea, însă, trebuie să se manifeste într-un cadru care să respecte regulile specifice ale locului. Pariez că, oricât de bună ar fi, nu poţi vinde pastramă de oaie la Oktoberfest.
Există reguli, există restricţii, există bună-dispoziţie în limitele unei spiritualităţi aparte. Dacă respecţi un anume specific te respecţi pe tine şi exişti într-o cultură a diversităţii care pune accent pe specificitate. Restul e bâlci. De asta urăsc Sărbătorile Galaţiului!
