Un om e ca o ţară. Sau invers? Îşi poartă istoria prin ani, se rostuieşte cum poate mai bine, se clădeşte şi îşi clădeşte locul în care l-a aşezat Dumnezeu pentru el şi ai lui.
Cu timpul, pierde prieteni şi adună duşmani, uită râsul din inimă şi aruncă spre lume doar câte un zâmbet strâmb, agoniseşte averi şi colecţionează titluri.
Vremurile se revarsă asupra lui cu bune şi rele, îi deschid calea sau doar îi încurcă drumul, însă omul nu se lasă bătut de necazuri sau boală, de neşansă sau compromis, merge mai departe, adună mai mult, uită mai repede, iubeşte mai puţin.
Inocenţa copilăriei se pierde, avântul tinereţii oboseşte, adulţii se acresc şi îmbătrânesc înainte de vreme, mereu mai îngrijoraţi şi mai trişti. Aş vrea să vă spun că e altfel, că asta e doar o teorie şi partea plină a paharului vieţii se vede şi de la noi, dacă ai timp şi răbdare să priveşti.
Dar nu e aşa. Omul acesta generic e ca ţara aceasta concretă, care şi-a pierdut calea şi din care pare să fi dispărut optimismul. Nu confundaţi inconştienţa cu veselia şi nici vorba cu fapta.
Adevărul stă spânzurat pe toate ecranele, unde proiectele de viitor sunt dezbătute ca şi cum ar fi reale şi unde măsurile de conducere sunt explicate ca şi cum cineva ar şti exact ce se întâmplă după punerea lor în practică.
Sfârşitul acesta de an cu pensii recalculate, cu asigurări de sănătate plătite de pensionari, cărora li se va aplica şi coplata la serviciile medicale de anul viitor, cu alte măsuri de austeritate bugetare, cu diminuarea concediului pentru mame, cu legea salarizării unice, care nu va aduce înapoi banii pierduţi, şi atâtea altele se înscrie în istoria locului ca un eşec asumat.
Ţara e bolnavă şi oamenii nu au cum să fie altfel. Ţării i se întoarce spatele şi nimeni nu-i întinde o mână decât dacă primeşte un cec pentru ea şi oamenii sunt datori. Evident, datoriile sunt pe măsura locului fiecăruia, însă plata este, după buget, coane Fănică, mai apăsătoare pentru unii decât pentru alţii.
Iar cine se pune împotriva curentului, care în anul de graţie 2010 are culoare de partid şi manifestare anticonstituţională, e sortit unor viitoare represalii. Cine nu e cu ei este împotriva lor şi asta va rodi în alegerile viitoare anomalii mai mari decât cele actuale.
Să cauţi vinovaţi, de acum două decenii sau de acum doi ani, nici măcar nu mai are rost. Toată lumea a dat pe dinafară de bune intenţii şi doar greaua moştenire nu ne-a lăsat în pace să ridicăm nivelul nostru de civilizaţie şi de trai mai ceva ca în Elveţia.
Rupţi în două de traiul în comunism şi capitalismul de cumetrie, noi, oamenii de pe aici, bogaţi sau săraci, bugetari sau patroni, tineri sau bătrâni, am început să semănăm între noi, să ne purtăm inocenţi căciula ţuguiată ca a lui Oblio şi să semnăm pe statul de plată al ţării cu aceeaşi cerneală simpatică ce dispare imediat.
Avem o ţară şi o tot dăm anonimă de prea multă vreme. Cum anonimi, indiferent de poziţie şi buzunar, devin pe zi ce trece prea mulţi dintre noi...
